Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Campusul Școlar pentru învățarea unei meserii

Mircea Mălan și Horea Abrudan... în ochii presei

Campusul Școlar pentru învățarea unei meserii

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și Horea Abrudan, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, au susținut, marți, 4 aprilie 2023, o conferință de presă la Campusul Școlar pentru învățământ dual din Oradea.

Au fost prezentate facilitățile și domeniile de pregătire puse la dispoziția elevilor care se vor înscrie în această formă de învățământ. Domeniile care vor putea fi studiate din această toamnă sunt: mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări, și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.
În Campus, vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport. 
 „Noi vrem să punem în funcțiune cât mai repede acest Campus, chiar din anul școlar 2023 - 2024, pentru binele copiilor noștri și pentru binele companiilor din acest județ. Acesta este un proiect foarte important pentru că, pe de o parte, oferă posibilitatea copiilor din acest județ să dobândească o calificare și să se poată angaja într-o meserie aici acasă, să nu mai fie nevoiți să plece în alte țări. Pe de altă parte, mediul de afaceri local are nevoie de forță de muncă calificată", a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.
„Ne dorim acest Campus de mult timp și este evident că implicarea Inspectoratului Școlar trebuie să fie și este una maximă. Elevii vor studia aici disciplinele teoretice și practice de specialitate și vor face practica la agenții economici parteneri. După trei ani de studiu vor putea obține diploma de maistru, adică o diplomă de nivel 3 de calificare, iar dacă vor face și un an de liceu, vor putea susține examenul de bacalaureat. Ulterior, dacă își doresc, vor putea continua cu studiile universitare, având posibilitatea ca pe întreaga durată a studiilor să fie sprijiniți de agenții economici", a precizat Horea Abrudan, inspector școlar general al I.S.J. Bihor.
Pentru a face cunoscută această inițiativă în județ, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, inspectorul școlar general Horea Abrudan, inspectorul școlar Monica Runcanu și reprezentanți ai firmelor din consorțiu au organizat întâlniri în mai multe comune din Bihor cu elevii din clasele a VII-a și a VIII-a, cu părinții lor, cu directorii școlilor și primarii comunelor.
Întâlnirile în județ vor continua, iar începând de miercuri, 5 aprilie, elevii și părinții interesați vor face vizite în Campus și la firmele partenere.
„Firmele partenere se obligă să îi angajeze pe copii la finalizarea studiilor. Companiile vor avea libertate în selectarea și instruirea elevilor, pentru ca la finalul studiilor aceștia să fie foarte bine pregătiți, așa cum cere piața reală. Vor veni cu ingineri care vor face practică și cursuri teoretice cu elevii, atât în Campus, cât și la firme", a adăugat Mircea Mălan.
Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea" este format din 18 membri, respectiv două autorități publice: Consiliul Județean Bihor (lider de proiect) și Primăria Municipiului Oradea, cinci unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Traian Vuia" Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși" Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman" Aleșd și Liceul Tehnologic „Unirea" Ștei, la care se adaugă Universitatea Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, și nouă companii private și asociații: SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.
Proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro. Consiliul Județean Bihor a depus cererea de finanțare la începutul lunii martie.
Finanțarea ar urma să fie asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 - Educație, Reforma 4 - Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.
Campusul școlar pentru învățământ dual, aflat în construcție, este în imediata vecinătate a Universității Oradea și a viitorului Parc Științific și Tehnologic, pe strada Ceyrat, nr. 4.

Trimite email
sâmbătă, 24 octombrie 2026 la 08:19:51 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert

Pe 30 octombrie 2026
La Hard Rock Cafe
București