Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Dans și jocuri, împreună cu „amicii” orădeni

Ieri, la Fughiu,

Dans și jocuri, împreună cu „amicii” orădeni

Dincolo de valențele instructiv-educative pe care le urmăresc inițiatorii proiectelor școlare, aceste parteneriate devin punți între suflete, cele mai accesibile mijloace de a lega prietenii, atât între copii, cât și între dascăli (din școli, localități și țări diferite).

 Ne-am convins de acest adevăr și miercuri, 3 iunie 2009, participând la proiectul educațional care se derulează între Grădinița din Fughiu (reprezentată de educatoarele Raita Dorina și Florița Durgheu) și Grădinița nr. 47 – „Amicii” din Oradea (reprezentată de director Georgeta Bara și educatoarele: Lia Hule, Maria Gabor, Alina Ferche și Szabo Rodica).
 Îmi este imposibil de cuprins în cuvinte atmosfera, entuziasmul, trăirile fiecărui copil din Fughiu la sosirea orădenilor. Fețele lor ușor crispate și privirile curioase, curând, s-au luminat și înviorat, când au făcut cunoștință cu „amicii” orădeni, mult mai degajați și prietenoși, iar în curte, dansând și cântând împreună, au dat să se deschidă ca niște trandafiri mângâiați de razele soarelui. Baloanele și coifurile primite în dar le-au dat aripi și i-au legat sufletește de prietenii lor de proiect.
 Deși proiectul a demarat în septembrie 2008, cu discuții pe marginea noului curriculum, copiii nu au apucat să se întâlnească și să se cunoască până acum, toate cele patru întâlniri de proiect s-au desfășurat doar între cadrele didactice ale celor două grădinițe (schimb de portfolii, mese rotunde și activitate demonstrativă la Grădinița nr. 11 din Oradea, structura Grădiniței nr. 47 – „Amicii”).
 La reuniunea de la Fughiu, partenerii de proiect au avut și un invitat special, pe dna Viorica Indrea, directorul Grădiniței nr. 42 – „Maria” din Oradea. De asemenea, din delegația orădenii au mai făcut parte administratorul unității, dna Stela Gal și îngrijitoarele Silvia Bogdan și Elena Gug. În sprijinul educatoarelor gazdă au venit toți părinții copiilor, care și-au demonstrat ospitalitatea și măiestria în arta culinară, pregătind plăcinte, gogoși, minciunele, clătite și sucuri pentru toată suflarea prezentă la reuniunea de la Fughiu.
 După momentul artistic din curtea grădiniței și înmânarea simbolurilor prieteniei, partenerii de proiect au pornit să viziteze gospădăria unei familii din Fughiu vestită pentru cultivarea legumelor în solarii (Corb Florica). Încă de la poartă, copiii au dat cu ochii de orătăniile atât de prietenoase, care nu s-au panicat deloc la vederea copiilor. În solarii, pătlăgelele roșii și plantele de castraveți îi întreceau la înălțime pe mulți dintre copii.
 O masă pe cinste și jocuri pe malul Crișului Repede
 Încă o aruncătură de băț și copiii s-au trezit pe malul Crișului Repede unde și-au instalat tabăra pentru circa o oră, preț în care s-au ambalat motoarele ... la iarbă verde, au mâncat pe cinste, s-au jucat și au zburdat ca niște mielușei, bucuroși de libertate și binecuvântați de astrul ceresc care le-a îmbujorat obrajii tot timpul șederii lor pe malul Crișului Repede.
 Au mai povestit pe autocar până la grădiniță, după care s-au despărțit bucuroși de cunoștință.
 Unii se vor mai revedea la viitoarele întâlniri de proiect, iar alții, probabil, vor ajunge peste ani colegi de clasă sau de școală în municipiul de pe Crișul Repede. (Ovi Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Dans și jocuri, împreună cu „amicii” orădeni.
 

Trimite email
joi, 29 octombrie 2026 la 23:14:32 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Concert

Pe 30 octombrie 2026
La Hard Rock Cafe
București