Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

,,Căutându-L cu dor pe Dumnezeu, toate binecuvântările le vom primi în dar din partea lui Hristos...”

Marți, în cea de-a treia zi de Paști, am fost la Mănăstirea Izbuc

,,Căutându-L cu dor pe Dumnezeu, toate binecuvântările le vom primi în dar din partea lui Hristos...”

Marți, 18 aprilie 2023, în cea de-a treia zi de Paști, ne-am propus să participăm la Sfânta Liturghie tocmai la Mănăstirea Izbuc, păstorită de părintele arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc, din 2009.

,,Această pericopă evanghelică se citește nu numai astăzi, în a treia zi de Paști, ci ea se citește în tot anul, între cele 12 pericope evanghelice ale Învierii, care se citesc în fiecare dimineață, la slujba Învierii. Dumnezeu să ne ajute ca să înțelegem și noi Învierea lui Hristos, așa cum au înțeles-o, în cele din urmă, și ucenicii. Și Hristos să învieze în sufletul nostru, în inima noastră și să-l căutăm pe Dumnezeu din toată inima noastră; căutându-l cu dor, toate binecuvântările le vom primi în dar din partea lui Hristos, cel care a pătimit, a murit și a înviat; apoi s-a înălțat la ceruri, șade de-a dreapta Tatălui, de unde iarăși va să vină să judece viii și morții, a căruia Împărăție nu va avea sfârșit", a spus, printre altele, părintele arhimandrit Mihail Tărău, în cuvântul de învățătură.
Vineri, de Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Izbuc, va fi sărbătorit hramul mănăstirii
Tot din cuvântul părintelui stareț Mihai Tărău, aveam să aflăm că vineri, 21 aprilie, în Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, va fi sărbătorit hramul mănăstirii, o sărbătoare pe cinste, la care participă, în fiecare an, peste 50 de preoți, iar sfânta și dumnezeiasca Liturghie arhierească va fi săvârșită de preasfințitul părinte Sofonie, episcopul ortodox al Oradiei.
Așa după cum a precizat părintele stareț, sărbătoarea va începe joi, seara, de la ora 19.00, cu slujba de priveghere, umată de o procesiune la Izvorul Maicii Domnului, unde se vor înălța cântări și rugăciuni, Taina Sfântului Maslu, molidve și dezlegări, și Liturghia de la miezul nopții.
Vineri dimineața, la ora 7.00, se va sfinți apa la Izvor, iar la ora 8.00, va începe sfânta Liturghie, săvârșită de preasfințitul părinte episcop Sofronie, înconjurat de un număr mare de preoți și diaconi, după cum spuneam anterior.
După sfânta Liturghie, se vor împărți credincioșilor flacoane de câteo jumătate de litru cu apă din Izvorul de la Izbuc, fiind pregătite pentru acest eveniment peste 10.000 de asemenea flacoane cu apă.
Duminică, 23 aprilie, la Mănăstirea Izbuc, va fi târnosită noua biserică ridicată în incinta mănăstirii
Duminică, 23 aprilie, în Duminica Tomii, fiind sărbătorit Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruință, la Mănăstirea Izbuc va fi târnosită de către preasfințitul părinte episcop Sofronie, dimpreună cu soborul mănăstirii, noua biserică ridicată în incintă, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 3 noiembrie 2021, când s-a făcut pomenirea mutării moaștelor Sf. Mare Mucenic Gheorghe în Plestina (mai exact în Lida).
Pe lângă racla din argint care adăpostește părți din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe, în biserică se mai găsește o icoană pictată și sfințită în Sfântul Munte Athos, dăruită de marele fotbalist care a fost Mihai Neșu, dăruită în 2016.
Așadar, la Mănăstirea Izbuc, se vor întâmpla vineri și duminică, două evenimente notabile, care îmbogățesc istoria acestei mănăstiri, care în 2028, va sărbători centenarul reactivării sale (în 1928).
Pe Facebook Ovidiu Moise Dan, puteți urmări o secvență video din cuvântul de învățătură rostit de părintele arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc...
Ovidiu Dan

Trimite email
marți, 29 septembrie 2026 la 23:36:30 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Jack Savoretti

la Arenele Romane,
București
marți, 29 septembrie 2026,
ora 19.30,
acces de la 19.00