Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

98% (decizia corectă)!

Teatrul Regina Maria se pregătește pentru o nouă premieră

98% (decizia corectă)!

Trupa „Iosif Vulcan" a Teatrul Regina Maria are deosebita plăcere de a anunța premiera spectacolului „98% (decizia corectă)", de Andreea Tănase, regia Cătălin Mardale, care va avea loc în 23 aprilie, de la ora 19, la Sala Arcadia.

Spectacolul are ca public țintă adolescenții și tratează un subiect sensibil cu care societatea noastră încă se confruntă: sarcina în perioada adolescenței și caruselul socio-emoțional în care sunt prinși cei care se confruntă cu un asemenea eveniment. Adiacent tematicii principale, este adus în discuție un alt subiect relevant pentru tineri: bullyingul în școli.
Spectacolul se înscrie în programul de educație inițiat de Teatrul Regina Maria, care se adresează tinerilor, și are ca scop crearea unui safe spot de dezbatere pe marginea unor subiecte de actualitate, care sunt încă tratate ca fiind tabu în societatea noastră. După reprezentațiile care vor fi susținute organizat pentru licee vor avea loc discuții cu un psiholog școlar pe marginea subiectului dezvoltat în spectacol.
Totodată, „98% (decizia corectă)" este proiectul depus de către regizorul Cătălin Mardale în cadrul programului „Start-up Regie Teatru", lansat de Teatrul Regina Maria în luna ianuarie 2022 și desemnat câștigător.
Cătălin Mardale a absolvit specializarea Regie Teatru, clasa prof. Gelu Badea, în cadrul Universității „Babeș Bolyai", Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj-Napoca, unde urmează și studiile doctorale în cadrul departamentului Teatru și Artele spectacolului. A regizat spectacolul „Prah", de Spiró Győrgy la Teatrul Municipal Baia Mare și o serie de spectacole în mediul independent, colaborând în acest sens cu Reactor de Creație și Experiment și Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca.
De cele mai multe ori, adolescentele care se confruntă cu o sarcină neaşteptată sunt ori blamate, ori ignorate pur şi simplu. Pe lângă şocul emoţional pe care îl trăiesc într-o astfel de situaţie, în România, mamele-adolescente se confuntă şi cu lipsa serviciilor. Un raport Salvaţi Copiii, arată că 5 din 10 adolescente gravide nu au fost controlate de medicul ginecolog în timpul sarcinii.
Prin spectacolul pe care îl propun vreau să trag un semnal de alarmă, pe de-o parte. Pe de alta, însă, nu vreau să fac din Iza o victimă. Dimpotrivă. Aceasta va deveni o voce puternică pentru toate adolescentele care s-au confruntat cu o sarcină. (Cătălin Mardale)
Scenografia și animațiile proiectate în spectacol îi aparțin lui Răzvan Chendrean, iar din distribuție fac parte actorii: Giorgiana Coman, Lucia Rogoz, Sorin Ionescu, Carina Bunea, Tudor Manea, Angela Tanko, Petra Panait, Eugen Neag și David Constantinescu.
La premieră va fi prezentă și autoarea dramatică Andreea Tănase, care a răspuns provocării noastre de a participa la serie de discuții cu publicul despre text, sursele de inspirație, nevoia de a trata subiecte arzătoare și de a pune o oglindă în fața societății actuale.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!
Premiera va avea loc în 23 aprilie 2023, de la ora 19.00, la Sala Arcadia, iar următoarele reprezentații în 27 aprilie și 10 mai. Biletele s-au pus deja în vânzare la agenția teatrului (deschisă marți și joi de la ora 12.00 la 18.00, miercuri și vineri între orele 10.00 și 14.00, sâmbătă între orele 11.00 și 13.00 sau cu o oră înainte de spectacole) și on-line de pe Eventim.ro.
Mai multe informații despre spectacol și echipă găsiți pe site-ul Teatrului Regina Maria.
Vă așteptăm cu drag la teatru!
Ramona Gabriela Nemeș,
secretar artistic

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:22 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.