Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Actorii de la Clubul Copiilor Salonta au ieșit pe scenă cu 12 piese!

Un ,,maraton” al micilor actori

Actorii de la Clubul Copiilor Salonta au ieșit pe scenă cu 12 piese!

Miercuri, 17.05.2023, s-au jucat în premieră piesele de teatru interpretate de copiii de la Palatul Copiilor Oradea, structura Clubul Copiilor Salonta, coordonați de doamna profesor Loredana Barmoș.

Pe scenă au fost interpretate următoarele piese:                             
1. Piesa ,,Ionel Pofticiosul", dramatizare după povestea ,,Despre Jorg, pe care-l dureau dinții", de Hanna Kunzel.
2. Monologul ,,Dragă, jurnalule", interpretat de Albert Florina Rafila
3. Dialogul ,,Costică, dormi?", scris de Mircea Crișan și interpretat de Purzsa Patricia și Sim Cristina
4. Piesa ,,Sarea în bucate", după Petre Ispirescu
5. Monologul ,,Nică - episodul La cireșe", interpretat de Monenciu Ianis
6. Monologul ,,Caloriilor", interpretat de Marian Paula
7. Piesa ,,Cenușăreasa", după Frații Grimm
8. Monologul ,,Gospodina prin telefon", interpretat de Monenciu Maria
9. Monologul ,,Haios", interpretat de Purzsa Patricia
10. Piesa ,,Proba de dactilografie"
11. Dialogul ,,Ioană și cucoană", interpretat de Marian Paula și Monenciu Maria
12. Piesa ,,Ursulică somnorică", după Vitalie Filip.

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 21:26:21 Ora de vară a Europei de Est