Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Inteligența interpersonală și intrapersonală

În martie și în mai, în Grecia și Suedia, am avut ultimele opriri în călătoria cu durata de 1.095 de zile (2020-2023) a Proiectului Erasmus+ ,,Colors

,,Inteligența interpersonală și intrapersonală

,,Inteligența interpersonală și intrapersonală" a fost tema celei de-a cincea mobilități în cadrul Proiectului Erasmus+ ,,Colors", ID 2020 SE01-KA229-077901, care s-a desfășurat la ,,4th Primary School of Pefka" Thessaloniki, în perioada 10-17 martie 2023.

Gazdele (echipa managerială: dir. dr. Sophia Aidona și dir. adj. Konstantinos Soulis) au excelat în a prezenta dansuri tradiționale grecești, scenete despre cultura greacă, despre necesitatea empatiei în relațiile dintre persoane și o grandioasă paradă a costumelor confecționate din materiale reciclabile.
Echipa formată din prof. Maria Duma, coordonator proiect, prof. Rodica Panti, prof. Angela Clonda și prof. Anamaria Horga, a susținut o lecție la clasa a III-a, vorbind despre România și tradițiile de primăvară din țara noastră și a confecționat mărțișoare, oferind elevilor greci felicitări și mărțișoare confecționate de elevii români.
Workshopurile au dezvoltat tema inteligenței intrapersonală și interpersonală: ,,De la teorie la practică: Teoria Inteligențelor Multiple, aplicată în școlile noastre" dr. Lito E. Michalopoulou, de la Universitatea ,,Aristotle" din Thessaloniki (Salonic), ,,Oglinzile- Dezvoltarea percepției asupra propriei persoane și asupra celor din jur" și ,,Redarea inteligențelor multiple cu ajutorul artei".
Merită amintită sceneta-manifest ,,Peretele" în care elevii conduși de prof. Traianos Konstantinos au militat pentru necesitatea schimbării viziunii educaționale asupra sistemului de învățământ.
https://www.youtube.com/watch?v=H8w2qCuF2fM
Prof. Maria Duma

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:55:26 Ora de vară a Europei de Est