Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Un coati a evadat de la Zoo Oradea

În urma furtunii de marți după-amiază,

Un coati a evadat de la Zoo Oradea

În urma furtunii din după-amiaza zilei de marți, 25 iulie a.c., dincolo de numeroasele pagube provocate parcului de agrement, un exemplar din specia coati le-a dat de furcă angajaților Grădinii Zoologice din Oradea.

Profitând de o creangă căzută pe gardul țarcului în care sunt găzduiți, un coati s-a cățărat și până îngrijitorii să realizeze acest lucru, animalul a reușit să evadeze din țarc.
„După furtună și până în dimineața zilei de joi, 27 iulie, animalul s-a aflat în interiorul Grădinii Zoologice, însă, mormanul de crengi căzute peste tot a îngreunat capturarea lui. Ieri dimineață (joi dimineața), în jur de ora 10, acesta a reușit să iasă din Grădină. Din fericire, coati a fost observat de un orădean care alerga pe pista de pe malul Peței, pe str. Făgărașului. Acesta ne-a anunțat că ursulețul nostru trompetar se află cățărat într-unul dintre plopii de pe malul Peței și ne-a trimis un filmuleț video", precizează Florin Ienciu, administratorul Grădinii Zoologice.
O echipă formată din îngrijitori de la Zoo Oradea, împreună cu administratorul și medicul veterinar, s-a deplasat imediat la fața locului, pentru a captura animalul și a-l aduce teafăr „acasă". Pentru capturarea acestuia a fost apelat serviciul 112, un echipaj al ISU Bihor deplasându-se la fața locului și intervenind cu o nacelă.
Operațiunea de prindere a coati-ului „rătăcitor" a durat aproximativ două-trei ore, însă, în cele din urmă, animalul a fost capturat nevătămat și reintrodus în țarcul de la Grădina Zoologică Oradea.
Pe această cale, conducerea ADP Oradea mulțumește orădeanului pentru implicare, precum și echipei de la ISU Bihor.
Loredana Buz
consilier relații publice A.D.P. Oradea

Trimite email
duminică, 7 decembrie 2025 la 12:15:08 Ora standard a Europei de Est