Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Mamografii gratuite pentru doamnele cu vârsta între 50 - 69 de ani

În perioada 7 - 11 august

Mamografii gratuite pentru doamnele cu vârsta între 50 - 69 de ani

Doamnele cu vârsta cuprinsă între 50 - 69 de ani sunt așteptate în perioada 7 - 11 august la unitatea mobilă de mamografie din incinta Maternității (strada Calea Clujului, nr. 50) pentru a-și efectua o mamografie gratuită. Activitatea de testare se va derula zilnic, între orele 8.00-19.00.

Înscrierile se efectuează pe bază de programare la numărul de telefon 0758.621.395, în intervalul orar 8.00-17.00.
Mamografia reprezintă o examinare cu ajutorul razelor X, folosită pentru depistarea precoce și diagnosticarea cancerului de sân înainte de apariția simptomelor.
Aceste mamografii sunt realizate de specialiștii Institutului oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca.
Acțiunea de prevenție este organizată de Institutului oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca, cu sprijinul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, în cadrul proiectului „Fii responsabilă de sănătatea ta - programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân - etapa a II-a".
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020.
Acesta este primul proiect de screening populațional organizat, al cărui obiectiv este de a crește capacitatea instituțională a unei rețele de screening pentru cancerul de sân la nivel regional și se adresează unui grup țintă constituit din 40.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani, cu domiciliul/reședința în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (județele Bihor, Bistrița, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare) .
Cancerul de sân depistat la timp poate fi vindecat!

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:33 Ora de vară a Europei de Est