Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Indoneziei la București, doamna Vidya Pertiwi, a vizitat Universitatea din Oradea

Pentru internaționalizarea relațiilor academice

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Indoneziei la București, doamna Vidya Pertiwi, a vizitat Universitatea din Oradea

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, a primit-o vineri, 8 august 2023, pe doamna Vidya Pertiwi, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Indoneziei în România. Vizita a avut loc în contextul interesului permanent al Universității din Oradea pentru internaționalizarea relațiilor sale academice.

În cuvântul său de bun venit, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil, Constantin Bungău, i-a explicat înaltului oaspete că instituția pe care o conduce are trei direcții majore de acțiune: digitalizarea, internaționalizarea și sustenabilitatea. „Avem deja relații de parteneriat cu patru universități din Indonezia", a spus rectorul adăugând că, acum o lună un profesor din țara insulară aflată în Asia de sud-est a fost la Oradea, vizita având loc în cadrul programului Erasmus.
La fel ca și însărcinatul cu afaceri al ambasadei, doamna Vidya Pertiwi, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a afirmat că își dorește extinderea relațiilor academice și cu alte universități din Indonezia, atât în ceea ce privește vizitele reciproce ale cadrelor didactice, cât și ale studenților din cele două țări.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Indoneziei la București, doamna Vidya Pertiwi, s-a declarat încântată să afle că mai mulți conaționali ai săi au studiat la Universitatea din Oradea. Dintre aceștia Muhammad Fatih Avicena Lasmana, absolvent al studiilor de Relații Internaționale, a fost prezent și el la întâlnirea oficială, descriind în superlative anii de studii petrecuți la Universitatea din Oradea.
„Dezvoltarea colaborării universitare este în interesul nostru, al tuturor", a spus doamna Vidya Pertiwi, subliniind că unul din obiectivele activității Ambasadei Indoneziei la București este tocmai acela de a-i apropia pe locuitorii celor două țări. Diplomatul a insistat asupra faptului că țara sa acordă, cu generozitate, burse studenților străini, mai ales celor care doresc să descopere arta și cultura statului din Orientul Îndepărtat.
Corina Ardelean, șefa Biroului Admitere 365 al Universității din Oradea a adăugat că instituția academică a încheiat acorduri Erasmus cu patru universități din Indonezia, că un cetățean al acestei țări și-a finalizat studiile doctorale la Oradea și un altul, absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie, s-a căsătorit aici, fiind azi un reputat specialist.
La finalul vizitei sale, doamna Vidya Pertiwi, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Indoneziei la București, a vizitat Biblioteca Universității din Oradea, unde a semnat în Cartea de onoare a instituției. (B.C.)

Trimite email
sâmbătă, 20 decembrie 2025 la 00:32:36 Ora standard a Europei de Est