Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Astăzi, am avut ,,o duminică cu o importanță deosebită”, petrecută la Biserica Ortodoxă cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci de la Sarcău

Sărbătoarea hramului

Astăzi, am avut ,,o duminică cu o importanță deosebită”, petrecută la Biserica Ortodoxă cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci de la Sarcău

Azi (duminică, 17 septembrie 2023), am participat la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, urmată de Taina Sfântului Maslu, la Biserica Ortodoxă cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci de la Sarcău.

,,Ne găsim în duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, o duminică care are o importanță deosebită, nu numai pentru evenimentul legat de sfânta cruce, ci o duminică importantă pentru viața noastră de creștini, după cum a subliniat preasfințitul părinte decan Dumitru Megheșan, în cuvântul de învățătură. Evanghelia care s-a citit la sfânta și dumnezeiasca Liturghie provine de la Sfântul Marcu, capitolul VIII, și acolo ne descrie ceva cu totul semnificativ, ni se redau cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, privind viața noastră și felul cum noi ne raportăm la sfânta și dumnezeiasca Cruce... Spune așa Mântuitorul: ,,Cine vrea să-mi urmeze mie, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze mie. Apoi continuă... ,,Cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine și Evanghelia Mea acela-l va scăpa. Căci ce-i folosește omului dacă-și pierde sufletul. Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său".
Aici, Mântuitorul Iisus Hristos nu arată numai faptul că Crucea, prin jertfa Lui, a devenit altar al lui Dumnezeu față de lume. Din cel mai detestabil mod de a tortura oamenii... (în timpul stăpânirii romane), Crucea, din acel semn atât de înfricoșător, a devenit cel mai iubit semn din toată lumea", a conchis părintele profesor Dumitru Megheșan.
În cuvântul său, părintele paroh Alexandru Ciucle a mulțumit soborului de părinți care au slujit atât la Sfânta Liturghie, cât și la Taina Sfântului Maslu, părintele profesor Dumitru Megheșan, părinţii: Gheorghe Bubui, Marin Miheş, Cosmin Lascu şi Nicolae Alb; părintele Alexandru s-a arătat onorat de prezența la Taina Sfântului Maslu a domnului primar al comunei Sârbi, Gavril Herman și a domnului viceprimar Mădălin Popovici, cărora le-a mulțumit atât pentru prezență, cât și pentru ajutorul acordat în construirea bisericii; în acest context, părintele a mulțumit tuturor celor care, prin jertfa lor, au contribuit la ridicarea acestui sfânt locaș. La final, toți cei prezenți la sărbătorirea hramului au fost invitați la o gustare, oferită la Căminul Cultural din Sarcău.
Ovidiu Dan

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 05:14:30 Ora de vară a Europei de Est