Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Oradea Transport Local anunță deschiderea școlii de șoferi în cadrul companiei

Oferim vatmanilor șansa de a lucra și ca șoferi

Oradea Transport Local anunță deschiderea școlii de șoferi în cadrul companiei

Compania Oradea Transport Local (OTL) anunță deschiderea școlii de șoferi OTL, o inițiativă menită să ofere oportunități noi și calitate în pregătirea conducătorilor auto din Oradea și din cadrul echipei OTL.

Începând cu luna septembrie a acestui an, Școala de șoferi OTL își propune să răspundă noilor realități ale orașului și să îmbunătățească serviciile oferite cetățenilor. Decizia de a deschide această școală a fost luată cu gândul de a dezvolta o nouă abordare în ceea ce privește desfășurarea activității de transport public în Oradea.
Una dintre soluțiile aduse de Școala de șoferi OTL este oferirea șansei vatmanilor de a lucra și ca șoferi, precum și a șoferilor de a lucra ca vatmani. Acest demers vine în contextul în care lucrările de modernizare a orașului pot impune, uneori, sistarea circulației cu tramvaiele și înlocuirea acestora cu autobuze, dar mai ales pentru flexibilizarea forței de muncă din cadrul companiei. Participarea la această schimbare este opțională și nu este impusă angajaților OTL.
Mai mult decât atât, Școala de șoferi OTL este deschisă și orădenilor care doresc să obțină permisul de conducere pentru categoriile TV (tramvai) și D (autovehiculul destinat transportului de persoane având mai mult de opt locuri pe scaune). Cursurile sunt susținute de doi profesori de legislație și trei instructori cu experiență în domeniu.
Durata cursurilor este de 11 săptămâni, cu 122 de ore de teorie (inclusiv legislație rutieră, legislație specifică, conducere ecologică și preventivă, prim ajutor, cunoaștere și întreținere autovehicule) și 60 de ore de practică, în timpul cărora se vor parcurge minim 600 de kilometri.
Prețurile pentru cursuri sunt următoarele:
*Categoria TV (tramvai) - 8.786 de lei + TVA.
*Categoria D, cu trei opțiuni:
*Pentru posesorii exclusiv ai categoriei B - 5.546 de lei + TVA.
*Pentru posesorii de categorie C, cu vechime sub 1 an - 3.782 de lei + TVA.
*Pentru posesorii de categorie C, cu vechime peste 1 an - 3.026 de lei + TVA.
Cerințele de înscriere includ vârsta minimă de 24 de ani. Pentru categoria TV (tramvai), nu este obligatorie deținerea categoriei B, în timp ce pentru categoria D, este obligatorie deținerea categoriei B.
Cei interesați să se înscrie pot depune solicitările la secretariatul OTL, situat pe strada Atelierelor. Documentele necesare includ o solicitare scrisă în care se specifică categoria pentru care se dorește înscrierea, o copie după actul de identitate și o copie după permisul de conducere (dacă este cazul).
OTL invită pe toți cei interesați să profite de această oportunitate de a-și dezvolta abilitățile de șofer sau de a deveni vatman într-un mediu profesional și dedicat calității.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:26 Ora de vară a Europei de Est