Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Familia – partener în lupta împotriva drogurilor”, organizat la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea

Eveniment antidrog în cadrul campaniei naționale

„Familia – partener în lupta împotriva drogurilor”, organizat la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea

Joi, 9 noiembrie 2023, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic Bihor și Asociația Județeană a Consiliilor reprezentative ale Părinților din Învățământul Preuniversitar Bihor, a organizat, la Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, un eveniment de informare antidrog dedicat părinților - ,,Familia - partener în lupta împotriva drogurilor".

Sub egida ,,Fii un părinte informat pentru copilul tău!", au participat la acest eveniment aproximativ 150 de părinți ai elevilor din învățământul preuniversitar bihorean, care au interacționat cu experți în domeniul drogurilor - medici și psihoterapeuți din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA) și ai Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Oradea.
În cadrul acestei întâlniri, părinții au fost informați cu privire la efectele substanțelor psihoactive, semnele consumului de droguri și serviciile oferite de ANA, la nivel național, dar și la nivel regional, de către CRPECA Oradea.
Prin participarea părinților la astfel de activități, specialiștii antidrog urmăresc creşterea nivelului de conștientizare, sensibilizare şi responsabilizare a familiilor, în vederea oferirii de modele pozitive copiilor, precum și a identificării unui potențial consum de droguri de către aceștia.
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 00:00:08 Ora de vară a Europei de Est