Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Sărbători fericite, dragi orădeni!

Dragi orădeni, Primăria Oradea ne-a colindat și ne-a urat

Sărbători fericite, dragi orădeni!

La inițiativa viceprimarului Antonia Nica, în al doilea an, consecutiv, edilii Oradiei, angajații Primăriei Oradea și ai instituțiilor subordonate s-au strâns în Sala Mare a instituției pentru a cânta împreună și a le ura cetățenilor „Sărbători fericite", prin intermediul unor colinde și cântece de Crăciun.

Timp de câteva minute, în sală au răsunat cele mai cunoscute și frumoase melodii ale colindelor tradiționale românești.
„Cred cu fermitate că orice mică comunitate reprezintă o familie, chiar și noi suntem familia Primăriei. Suntem de atâtea feluri, organizați în atâtea compartimente și departamente, dar totuși este ceva care ne unește: vrem binele orașului și lucrăm împreună pentru binele comunității. Vă doresc sărbători fericite, dragi colegi, Sărbători fericite, dragi orădeni!", a spus viceprimarul Antonia Nica.
Colectivul de lucru al Primăriei Oradea, precum și instituțiile și companiile subordonate Consiliului Local doresc pe această cale tuturor orădenilor Sărbători fericite, împlinirea tuturor dorințelor și un 2024 plin de realizări!
 
În numele orădenilor, vă mulțumim, dragi colindători!
Vă mulțumim, doamnă viceprimar Antonia Nica, pentru inițiativă și acompaniament!
Cred că ați avut în față, doamnă profesor, cel mai frumos și mai sufletist cor de cameră!
(OviDan)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:04 Ora de vară a Europei de Est