Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
22 decembrie 2025

SURSE: Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua portofoliul cel mai dur lovit de măsurile de austeritate aplicate deja prin Legea Bolojan și cu un dosar fierbinte pe masă, și anume controversata programă de limbă română ce readuce cronicarii spre a fi studiați de elevii de 14-15 ani, la clasa a IX-a.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a 2023-2024

În perioada 5 - 7 februarie 2024 se desfășoară

Simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a 2023-2024

La nivelul județului Bihor sunt constituite 144 de centre. Sunt înscriși în aplicația electronică 5.239 de elevi din clasa a VIII-a.

Probele din cadrul simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a se vor desfășura după următorul calendar:
5 februarie 2024 - Limba și literatura română, proba scrisă
6 februarie 2024 - Matematică, proba scrisă
7 februarie 2024 - Limba și literatura maternă, proba scrisă
 37   de elevi vor susține probele scrise din cadrul simulării, cu adaptarea condițiilor de examen
Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9,00, accesul elevilor fiind permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele sunt distribuite sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul.
Rezultatele se vor comunica pe data de 23 februarie 2024. Comunicarea rezultatelor obținute la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
Rezultatele obținute la simulare sunt analizate în fiecare unitate de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an.
La simularea pentru Evaluarea Națională 2024 toate lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată.
Profesorii asistenţi scanează lucrarea în prezenţa elevilor și o verifică. 

Trimite email
miercuri, 24 decembrie 2025 la 15:21:45 Ora standard a Europei de Est