Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Învățarea prin cooperare”

În perioada 13-18 iulie, curs de bază în cadrul Școlii de vară

„Învățarea prin cooperare”

Asociația pentru Promovarea Cooperării în Educație (A.P.C.E.), în parteneriat cu Universitatea din Oradea (Facultatea de Științe Socio-Umane, catedra de Științe ale Educației), I.S.J. Bihor și Casa Corpului Didactic Bihor, organizează, în perioada 13-18 iulie 2009, în cadrul Școlii de vară, cu tema „Învățarea prin cooperare”, un curs de bază pentru 30 de studenți și cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar. Nici Școala de vară și nici tema, dar nici chiar formatorul - Carlton J. Fitzgerald - nu constituie o premieră sau o noutate a acestei veri

 A.P.C.E. ne-a obișnuit de-acum cu astfel de cursuri în fiecare vară, cursul de bază fiind precedat de un curs pentru avansați, programat între 6 și 10 iulie.
 Toate acestea aveam să le aflăm ieri (joi, 2 iulie 2009), de la asist. univ. drd Simona Laurian – coordonatorul manifestărilor, prezentă la Casa Corpului Didactic Bihor.
Dna Simona Laurian pregătea mapele pentru curs, ajutată fiind de prof. Ioana Pop, în sala de lectură a bibliotecii C.C.D. Bihor. În sală, domnea o atmosferă deloc de vacanță, ci mai degrabă de activitate obișnuită, într-o zi obișnuită, dar cu „personaje” din cele mai neașteptate. Gazdele (Angela Barabaș, Raluca Oprea și Costa Monica) s-au bucurat văzând cum vin dascălii la bibliotecă, deși sunt în vacanță (Codruța Alexandra Moș, prof. de franceză din Petrileni, a venit să caute o carte de specialitate, la fel și Monica Lerinț, psihopedagog în Salonta...). (Ov. D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Învățarea prin cooperare”.

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 07:56:09 Ora de vară a Europei de Est