Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Conferințele DALLES ale Academiei Române

Joi, 28 martie 2024 , ora 18.00, la Sala Dalles

Conferințele DALLES ale Academiei Române

Urmuz - inimitabilul înainte-mergător
Va conferenția acad. Gheorghe Păun.

Considerat precursor al multor mişcări de avangardă literară din secolul trecut, devenit obiect al unui veritabil cult al avangardiştilor români în jurul anului 1930, o revelaţie pentru toate generaţiile, Urmuz a fost un mare singuratic, un personaj straniu chiar, apărut ca o „orhidee neagră într-un lan de grâu" (V. Voiculescu), uimind prin originalitatea sa, exercitând o influenţă durabilă, dar aparent deloc căutată. Opera sa de doar câteva zeci de pagini dă încă de lucru exegeţilor, biografia sa are încă enigme. Imitat adesea, aproape niciodată cu succes, cunoaşte o posteritate considerată uluitoare.
Plecând de la opera (cunoscută a) lui Urmuz şi aruncând o privire asupra receptării acesteia în cei 100 de ani trecuți de la moartea autorului, conferinţa mai mult formulează întrebări decât sugerează răspunsuri utile pentru explicarea fascinaţiei „paginilor bizare", a profunzimii și unicităţii lor, a mecanismelor de construire (logică şi stilistică), a relaţiei specifice dintre biografie şi operă, folosind pentru toate acestea şi experienţa Anului Urmuz 2023.
GHEORGHE PĂUN, membru al Academiei Române şi al Academiei Europene, este matematician-informatician (specialist în teoria automatelor şi limbajelor formale, în biocalculabilitate etc.), cu o excepţională vizibilitate internaţională (fiind cel mai citat informatician din România: https://research.com/scientists-rankings/computer-science/ro).  A fost însă dintotdeauna preocupat de jocuri logice, de literatură și de cultură în general. De 15 ani realizează revista Curtea de la Argeş. Detalii privind activitatea și personalitatea complexă a acad. Gheorghe Păun (membrane computing/P systems, jocul de GO, cărţi publicate, revista etc.) pot fi găsite pe internet.

Trimite email
miercuri, 25 februarie 2026 la 16:17:19 Ora standard a Europei de Est