Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La Baia Mare, în vizită la școala internațională

În Săptămâna verde

La Baia Mare, în vizită la școala internațională

Luni, 25 martie 2024, elevi de la Școala Primară Americano-Română, din Oradea, împreună cu cadrele didactice, au pornit spre Baia Mare pentru două zile, la invitația școlii internaționale, vizită în cadrul proiectului Orașul meu: Prietenul naturii, din Săptămâna verde.

Primiți călduros de reprezentanții școlii, elevii noștri din clasa a III-a și clasa a IV-a, au avut privilegiul să viziteze cele două sedii unde aceștia își desfășoară activitatea, cât și orașul, marcând cele mai importante obiective din punct de vedere istoric, cultural și arhitectural.
Am fost mândri de această primă colaborare care a debutat minunat, urmând să continuăm cu schimbul de experiență, de data aceasta, în orașul Oradea. Așadar, urmează să fim gazde primitoare și, totodată ghizi în orașul nostru frumos.
Împreună putem clădi un sistem de învățământ privat puternic!
Prof. Popa Alina Rodica
coordonator,
Popa Georgiana

Trimite email
vineri, 7 august 2026 la 00:48:05 Ora de vară a Europei de Est