Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Oradea – Bugetare participativă 2024”

Primăria Oradea a lansat selecția de proiecte publice prin platforma online

„Oradea – Bugetare participativă 2024”

Municipalitatea a reluat programul de bugetare participativă, fiind lansată platforma online unde orădenii sunt așteptați să se implice activ în propunerea și selectarea viitoarelor proiecte ce au ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai în Oradea.

Astfel că, în perioada 22 aprilie 2024 - 23 iunie 2024, orădenii pot propune proiecte pentru îmbunătățirea cartierului lor. Bugetul total este de 1.500.000 lei, fiecare proiect putând obține o finanțare de la bugetul local de maximum 100.000 de lei, inclusiv TVA. Selecția proiectelor se va face în funcție de numărul de voturi obținute prin platforma online și la întâlnirile publice, până la epuizarea sumei.
Cetățenii sunt astfel încurajați să se implice în procesul de luare a deciziilor privind prioritățile de investiții de interes local, cu finanțare de la bugetul local.
Pot participa la această campanie persoanele fizice care au domiciliul, reședința, lucrează sau învață în Municipiul Oradea şi care au împlinit vârsta de cel puțin 16 ani.
Depunerea proiectelor se poate realiza strict prin platforma online dedicată bugetării participative - activ.oradea.ro, de către persoane înregistrate cu cont de utilizator, un cetățean putând depune oricâte proiecte dorește, în oricare dintre domeniile precizate.
Pentru a fi validate în cadrul procesului de bugetare participativă, proiectele trebuie să fie de competența Primăriei Municipiului Oradea, să nu contravină reglementărilor regulamentului aprobat sau a altor prevederi legale în vigoare și să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
1. să fie de interes local și să nu realizeze activități cu scop comercial, publicitar, de natură politică sau etnică;
2. să fie sau să poată fi asimilate unei investiții aflate în competența Primăriei Municipiului Oradea şi care vizează un spațiu public, deschis, aflat în proprietatea Municipiului Oradea, la care există acces neîngrădit al cetățeniilor (nu sunt eligibile proiecte care propun dotări/amenajări în incinta clădirilor administrate de instituții publice);
3. să se refere doar la lucrări publice constând în dotări, modernizări, reparații ale bunurilor proprietate publică a municipiului;
4. să nu fie contrare sau incompatibile cu planuri sau proiecte ale municipalității aflate în derulare;
5. să fie delimitate zonal;
6. să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect;
7. să se încadreze în domeniile prevăzute în Regulament;
Bugetarea participativă organizată în Municipiul Oradea în acest an cuprinde următoarele etape:
1. Înregistrarea pe platformă: înregistrarea se face pe platforma online activ.oradea.ro, fiind obligatorie pentru a putea trimite propuneri de proiecte.
2. Depunerea proiectelor: fiecare cetățean poate formula una sau mai multe propuneri de proiecte prin intermediul platformei activ.oradea.ro. Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect este de 100.000 lei (inclusiv TVA).
3. Analiza tehnică și legală a proiectelor: propunerile de proiecte vor face obiectul unei analize tehnice şi legale ce va fi realizată de către o comisie constituită la nivelul Primăriei Municipiului Oradea. Comisia analizează conformitatea proiectelor inițiate cu prevederile prezentului Regulament, cu alte prevederi legale în vigoare precum şi impactul /viabilitatea/fezabilitatea tehnică a acestora. În cazul în care comisia consideră necesar, poate invita inițiatorul proiectului pentru informații suplimentare în ceea ce privește proiectul propus. Comisia își rezervă dreptul de a ajusta proiectele. Pot exista propuneri care necesită ajustări tehnice şi estimarea mai eficientă a costurilor din partea municipalității, pentru a putea fi asumate/ supuse votului şi ulterior implementate.
4. Votul cetățenilor: Vor fi 2 (două) etape de vot: online (prin intermediul acestei platforme) și la întâlnirile organizate în cartiere și companii din Oradea.
O persoană poate vota atât online, cât și la întâlnirile organizate, de fiecare dată un singur proiect din cadrul listei cuprinzând toate proiectele înscrise.
Pentru a vota online, cetățenii trebuie să se înregistreze pe platformă sau să se autentifice cu contul de Facebook.
5. Întâlnirile publice și selecția finală a proiectelor
Selecția finală a proiectelor se va realiza după dezbaterea în cadrul întâlnirilor publice cu cetățenii din cartierele orașului.
Selecția finală va fi realizată prin cumularea voturilor online și a voturilor exprimate în cadrul întâlnirilor publice. Proiectele vor fi ierarhizate în funcție de numărul de voturi.
Calendarul propus este următorul:
27.03.2024 - Lansarea portalului
22.04.2024 - 23.06.2024 - Depunerea de proiecte
24.06.2024 - 07.07.2024 - Verificarea și validarea proiectelor depuse
08.07.2024 - 08.09.2024 - Votarea online
09.09.2024 - 30.09.2024 - Întâlniri publice și votarea proiectelor
Informații suplimentare cu privire la procesul de bugetare participativă puteți afla prin:
  • telefon: 0259.437.000 interior 248.

Trimite email
vineri, 2 octombrie 2026 la 11:19:21 Ora de vară a Europei de Est