Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Creșa... în activitate, iar meseriașii... pe poziții

Joi, la Grădinița nr. 55 din Oradea

Creșa... în activitate, iar meseriașii... pe poziții

Chiar dacă vacanța și-a intrat în drepturi de multă vreme, nu toate cadrele didactice sunt în vacanță (concediu de odihnă), în multe unități de învățământ din Oradea, directorii sunt pe baricade. Poposind ieri (joi, 9 iulie 2009), la grădinițele nr. 55 și 46, ne-am convins că la cele două unități de învățământ doar unii dascăli sunt în vacanță, directorii erau la post, precum și parte din personalul unităților. Firmele angajate lucrau din greu la efectuarea reparațiilor curente și capitale...

 La ora vizitei noastre la Grădinița nr.55 (ora 10.38), copiii de la creșă și o mână de copii de la grădiniță tocmai ieșiseră pe terenul de joacă, însoțiți de educatoarele Irina Faragău și Felicia Leș, asistenta sefă Magdalena Furic, infirmierele Marioara Rațiu și Zorița Ciordaș. În curte, în imediata apropiere, un excavator cu o cupă mică făcea legea la refacerea canalizării. Pe trepte se monta gresie. În clădire, pe holurile de la etaj și în săli, muncitorii  firmei Deni-Flor S.R.L., zidari, tâmplari, electricieni, instalatori și finisori erau pe poziții, fiecare în sectorul său. Se monta gresie și faianță, se zugrăvea..., după cum aveam să aflăm de la Nicolae Popa, șeful punctului de lucru. „Am înlocuit instalația electrică, precum și instalația sanitară de la parter, unde a fost montată gresie și faianță în două grupuri sanitare, pe holuri, în oficii și în casa scărilor, în clădirea din spate. În curte, se reface canalizarea, se montează gresie pe trepte. În patru săli se pune parchet laminat, în unele săli se fac compartimentări, într-o sală, la parter s-a pus șapă, toate ușile interioare se schimbă cu uși termopan...”
 La parter, toate lucrările în grupurile sanitare, pe holuri, în sălile de clasă, în toate încăperile s-au finalizat, iar femeile de serviciu au început curățenia și spălatul geamurilor. Muncitorii sunt zilnic la lucru, de la sfârșitul lunii mai, iar în 15 august trebuie să se retragă, la finalizarea lucrărilor. În curte mai au de ridicat un gard despărțitor pentru că primăria a găsit de cuviință ca jumătate din terenul de joacă al grădiniței să fie cedat cartierului, unde urmează să fie amenajat un teren de joacă, prevăzut cu  aparate de joacă și panouri pentru baschet, la care vor avea acces și preșcolarii, de ce nu?
 Directorul unității (dna Angela Popu) e mulțumit de ritmul lucrărilor și nu se îndoiește că lucrările nu vor fi finalizate la timp. Dumneaei face naveta între Grădinița nr. 50 și structura 55. „Din toamnă, creșa se separă de grădiniță, trecând la A.S.C.O., astfel că la 55, vom avea patru grupe cu program prelungit, în limba română, și o grupă cu program normal, precum și două grupe în limba engleză, care ne-au fost repartizate după desființarea Grădiniței nr. 26 (de pe strada Mihai Eminescu), în total șapte grupe, față de cele cinci existente...”
Revenind pe terenul de joacă, ne-am întreținut cu cei mici, veseli și buni de gură. Denisa Marian e în grupa pregătitoare, mai are puțin și pleacă la școală, tocmai la „Ghibu”. Surioara sa, Carmen, care tocmai împlinea 5 ani, mai rămâne fiind în grupa mijlocie. Bianca Elena Brad pleacă la Pedagogic, iar Luana Cătălina Miclea vrea la Monica Toader de la „Avram Iancu”. „Maia, surioara mea, va împlini duminică 4 ani”, ține să ne informeze Luana. În traducere liberă, Maia este de fapt Maria (Miclea). La finalul discuției, cele trei viitoare școlărițe au dorit să le pozăm. Puteam să le refuz? E șansa lor de a poza împreună, pentru că din toamnă, fiecare cu școala sa! (Ov. D.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Creșa... în activitate, iar meseriașii... pe poziții.

Trimite email
duminică, 25 octombrie 2026 la 22:01:55 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cercei originali

             Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Nr. 1 și elevii de la Școala Primară Nr. 1 din Belfir, secția maghiară, coordonați de către educatoarea Iambor Andrea și învățătoarea Ilyes Viorica, au organizat Festivalul Toamnei, în curtea grădiniței...
             Citiți și vedeți mai multe în articolul ,,Festivalul Toamnei la Grădinița din Belfir"!