Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Au început înscrierile la Festivalul-concurs național ,,Florica Ungur”

Festivalul-concurs național ,,Florica Ungur”, ediția a 3-a

Au început înscrierile la Festivalul-concurs național ,,Florica Ungur”

Centrul de Cultură al Județului Bihor, instituție de cultură în subordinea Consiliului Județean, organizează în data de 29 mai 2024, la Oradea, cea de-a 3-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică populară ,,Florica Ungur ", la care sunt invitați să participe tineri interpreți din întreaga țară.

Festivalul-concurs este adresat interpreţilor vocali cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, pasionaţi de muzica populară autentică românească, festivalul având ca scop descoperirea şi promovarea tinerilor talentaţi din diferite regiuni ale ţării. Înscrierile în concurs se fac în perioada 19 aprilie -10 mai 2024, iar preselecția constă în trimiterea a două materiale în format video: un cântec doinit, fără acompaniament, precum şi o melodie ritmată, cu acompaniament. Alături de concurenți, pe aceeași scenă vor urca nume reprezentative ale muzicii populare românești, acompaniați de orchestra ,,Rapsodia bihoreană", dirijată de prof. Liviu Buțiu, iar prezentarea spectacolului va fi asigurată de către Iuliana Tudor, binecunoscuta realizatoare a emisiunilor de folclor de la TVR.
,,Iniţiativa organizării la Oradea, a unui festival al muzicii populare româneşti, în memoria marii artiste, Florica Ungur, este expresia împlinirii unei datorii sacre pentru valorificarea unui gen artistic peren, păstrat la loc de cinste în cultura şi sufletul tuturor românilor şi, în egală măsură, materializarea unui gând bun, acela de a preţui şi omagia
oamenii de valoare ai acestui ținut. Festivalul își propune printre altele valorificarea tezaurului folcloric românesc, descoperirea și promovarea tinerelor talente artistice, soliști vocali amatori din diferite zone ale țării, cu intenția de a-i încuraja în preocuparea lor de a culege și interpreta cântecul popular autentic, cât și prezentarea celor mai frumoase costume din diferitele zone etnofolclorice ale țării", se arată în comunicat.
Fișa de înscriere și regulamentul se găsesc pe website-ul instituției, cât și pe rețelele sociale ale acesteia.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bihor prin Centrul de Cultură al Județului Bihor, în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea și Astoria Grand Hotel.

Trimite email
sâmbătă, 3 octombrie 2026 la 19:36:08 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România are onoarea să vă invite astăzi, sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 12, la MOMENTUL FESTIV prilejuit de desfășurarea la Oradea a finalei Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - ȘCOALA DE GUST 2026. Evenimentul are loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea. (Nicolae POP)