Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Noi „recorduri”... bihorene la bacalaureat

Contestațiile: 180 (cu +) și 58 (cu -)

Noi „recorduri”... bihorene la bacalaureat

Contabilizând notele de 10 obținute de elevii bihoreni la probele orale ale examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2009, aveam să obținem o cifră record - 4.974 (1.911 – la limba română, 2.722 – la limbile moderne și 241 – la limba maternă). Un alt record s-a înregistrat la depunerea contestațiilor. La actuala ediție a examenului de bacalaureat au fost depuse nu mai puțin de 829 de contestații, din care 511 numai la limba română, disciplina la care s-au înregistrat cele mai multe note mici (chiar sub 5).

  6.788 de candidați prezenți, 5957 –reușiți, procentul de promovabilitate – 87, 76%
 Potrivit datelor furnizate, joi (9 iulie 2009), de generalul Inspectoratului Școlar al județului Bihor, dl prof. Dorel Luca, în cadrul conferinței de presă, la sesiunea din iunie-iulie 2009 a examenului de bacalaureat, la nivelul județului, s-au înscris 6.995 de candidați (5.135 de la învățământul de zi, 209 de la seral, 29 fără frecvență, 1.622 de la frecvență redusă, 0 de la învățământul de la distanță), din care s-au prezentat 6.788. În timpul examenului, 10 au fost eliminați (fiind prinși copiind), iar la final, 821 au fost respinși, din cauză că nu au obținut media 6.00 (799 au avut media sub 5, iar 22 între 5 și 5.99). 5.957 au obținut medii de trecere: 462 - de la 6.00 la 6.99, 1.528 - de la 7.00 la 7.99, 2.211 - de la 8.00 la 8.99, 1.755 - de la 9.00 la 9.99 și doar o medie de 10.00,  obținută de Diana Lavinia Ganea (în foto), de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, care a încheiat toți anii de școală cu media generală 10).
 Promovabilitatea la nivelul județului este de 87, 76 % ( 91,66 la învățământul de zi, 74,09 la seral, 88,89 la fără frecvență, 75, 94 la frecvență redusă), dar după părerea generalului (ca profesor de matematică), media reală s-ar cifra pe la 70 la sută.
 Contestațiile... cântecul de lebădă!
 Așa după cum am mai scris, la ediția actuală a examenului de bacalaureat au fost depuse 829 de contestații. Plini de speranță, toți contestatarii au așteptat să li se mărească valoarea notei inițiale, dar nu a fost să fie așa. 591 au rămas cu aceeași notă, doar 180 au avut șansa să obțină câteva zecimi în plus... până la 1,30 puncte (de la 6.50 la 7.80, de la 7.40 la 8.70, de la 4.35 la 5.65, de la 3.00 la 4.20, de la 3.85 la 5.00, de la 5.80 la 6.90, de la 3.90 la 5.00, de la 7.80 la 8.85, de la 8.05 la 9.10), 58 au luat plasă, alegându-se cu note mai mici; două sunt antologice (la extreme): de la 9.50 la 8.90 și de la 5.90 la 4.45 (altele: de la 6.45 la 5.00, de la 4.05 la 2.65, de la 2.30 la 1.15, de la 3.60 la 2.70, de la 4.35 la 3.50).
 Dacă înainte de contestații, doar în două licee s-a înregistrat promovabilitate de 100 la sută ( la C.N. „Emanuil Gojdu” din Oradea și Liceul Teoretic „Josej Kozacek” din Budoi), după contestații celor două licee li s-au alăturat încă trei (Lic. Teologic Penticostal „Betel”, Lic. Teologic Baptist „Emanuel” și Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din Beiuș).
 Câteva licee s-au situat sub media județului: (Grupul Școlar Agroindustrial „Tamasi Aron” din Borș – 36,36%, C.T. „Transilvania” – 60, 58%, Grupul Școlar Agricol din Cadea – 71, 79...).
 Înscrierile pentru cea de-a II-a sesiune de bacalaureat din 2009 încep în 17 iulie. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Noi „recorduri”... bihorene  la bacalaureat.

Trimite email
sâmbătă, 19 septembrie 2026 la 03:08:07 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album