Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Săptămâna verde la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu” din Oradea

Zece clase au participat în localitatea Roșiori la activități prietene cu natura!

Săptămâna verde la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu” din Oradea

Săptămâna verde (18.03-22.03.2024) pentru elevii de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" a fost o ocazie perfectă pentru a explora, a se conecta și a experimenta lucruri noi despre natură și mediul înconjurător prin intermediul diferitelor tipuri de activități instructiv-educative propuse la nivelul unității de învățământ.

Fiecare activitate pe care am desfășurat-o a avut un singur scop, acela de a conștientiza importanța naturii în viața noastră.
Astfel, elevii din 10 clase de la Școala Gimnazială ,,N. Bălcescu" Oradea au participat în localitatea Roșiori la activități prietene cu natura în cadrul Sunflower camps. Tabăra, organizată de Herman Ferenc și echipa Sunflower camps, a găzduit peste 200 de copii în zile diferite.
Elevii și-au început ziua cu un atelier de frământat pâine, pe care ulterior au copt-o în cuptor de cărămidă. Au fost brutari pricepuți și au aflat cum se obține pâinea. Pe urmă, elevii au făcut o plimbare cu căruța trasă de cai până la ferma unde au putut admira cai, oi și capre. Aceștia au muls capra și au hrănit animalele...
După masa de prânz, asigurată de gazde, elevii au ascultat cu mare interes ,,Povestea panseluței" și, cu zâmbetul pe buze, cu inimile pline de entuziasm și mândrie au plantat panseluțe. Și-au personalizat apoi, câte un săculeț cu lavandă și până la plecare s-au jucat fotbal pe terenul sintetic, au sărit la trambulină și s-au dat în leagăne și pe tobogane.
Ne-am bucurat cu toții de vremea bună, de soare, aer curat, am observat și analizat cu interes florile, plantele, păsările, animalele, dând dovadă de implicare conștientă în a crea o lume mai frumoasă, mai sănătoasă și mai bună, prin acțiunea de plantare, udare, hrănire și îngrijire a plantelor și animalelor din mediul înconjurător.
Doamnele învățătoare care i-au însoțit pe elevi i-au ghidat în desfășurarea tuturor jocurilor. A fost o zi plină de veselie, bucurii și experiențe noi, deosebite. Și după ce ne-am simțit atât de bine în această zi, am ecologizat curtea gazdelor, lăsând-o la fel de primitoare cum am și găsit-o. Elevii au plecat acasă cu mica pâine lucrată de ei și săculețul cu lavandă personalizat.
La acțiunea de la Roșiori, au participat următoarele cadre didactice și elevii claselor lor: Pîrja Radu, Igna-Petrașcu Rodica, Pereș Anamaria, Meseșan Ioana, Bunta Simona, Ienei Vasilica, Tiriteu Mariana, Morar Ramona, Andrei Baciu Ovidiu și Ioana Junea.
Cu toții, elevi și dascăli, am avut o zi plină de aventură la doar o jumătate de oră de Oradea.
Prof. Simona Bunta,
prof. coordonator Eco-Școala
 
Felicitări, bravi ecologiști!
Doamna Simona, mereu primim lecții de la dascălii și copiii prieteni cu natura!
Cât de frumos te poți simți în mijlocul unui asemenea mediu prietenos, binecuvântat de Dumnezeu și de oamenii darnici, cu suflet strălucitor!
Copiii sunt frumoși și buni de la Natură, adică zămisliți astfel de Dumnezeu, iar dascălii se străduiesc să-i păstreze așa și să-i înnobileze prin educație de calitate, și chiar reușesc, cu ajutorul părinților și bunicilor, până la un punct, când se despart apele...
Să le fie de mare folos această lecție vie din Săptămâna verde!
(OviDan)

Trimite email
duminică, 7 decembrie 2025 la 06:55:01 Ora standard a Europei de Est