Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

De Ziua Internațională a Copilului

Polițiștii din Bihor sunt alături de copii,

De Ziua Internațională a Copilului

Jocuri, concursuri cu premii, recomandări preventive prețioase și multe zâmbete au fost oferite copiilor de polițiștii din Bihor, de 1 Iunie.

În perioada 30 mai - 2 iunie a.c., în cadrul manifestărilor menite să marcheze, în județul Bihor, Ziua Internațională a Copilului, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, cu cei ai Serviciului Criminalistic și cu polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi prezenți, alături de cei mici, la două evenimente.
Astfel, joi, 30 mai, polițiștii din Bihor au fost prezenți la evenimentul Caravana cu jocuri! - Festival de joacă, carte și arte, ediția Oradea 2024, destinat promovării jocurilor educative, lecturii, socializării, prieteniei și distracției, organizat în incinta Sinagogii Neologe (Sinagoga Sion).
În cadrul evenimentului, atât joi, cât și duminică, 2 iunie a.c., polițiștii organizează o serie de ateliere de informare sub formă de jocuri, prin intermediul cărora copiii primesc recomandări prețioase despre comportamentul în trafic, în mediul online și despre prevenirea consumului de substanțe interzise.
Totodată, sâmbătă, 1 iunie a.c., în cadrul evenimentului Festivalul Copiilor, organizat de Primăria Municipiului Oradea cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, cu cei ai Serviciului Criminalistic și polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi prezenți în două locații în care se va desfășura evenimentul, respectiv în Orășelul Copiilor și în Cetatea Oradea, pentru a sărbători, alături de cei mici, ziua copilăriei.
Astfel, sâmbătă, 1 iunie a.c., începând cu ora 10.00, în Orășelul Copiilor și începând cu ora 12.30 în Cetatea Oradea, polițiștii de prevenire, alături de cei rutieri, de criminaliști și de polițiștii de la protecția animalelor vor organiza pentru cei mici diverse ateliere, în cadrul cărora vor desfășura activități preventive, pe teme de educație rutieră, siguranță pe stradă, acasă sau în mediul online, pentru prevenirea bullying-ului, cyberbulying-ului și pentru prevenirea consumului de substanțe interzise.
În ambele locații, va fi prezent și laboratorul mobil de siguranță rutieră, în cadrul căruia cei mici vor putea viziona filmulețe educative, realizate de polițiștii de la prevenire, iar polițiștii criminaliști le vor prezenta celor mici trusele criminalistice din dotare.
De asemenea, polițiștii îi vor implica pe copii în diverse jocuri și concursuri, precum „Roata prevenirii", „Ghicește indicatorul rutier!", „Cum să îmi aleg prietenii din mediul virtual" etc..
Cei mai merituoși dintre copii vor fi recompensați cu premii de polițiști.
Tot sâmbătă, 1 iunie a.c., începând cu ora 15.00, polițiștii din Bihor vor continua activitățile destinate sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului la Oradea Shopping City și duminică, 2 iunie a.c., când vor fi prezenți, începând cu ora 11.00, la Caravana cu jocuri de la Sinagoga Neologă.

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 16:55:52 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!