Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Școala Gimnazială Nr. 11, Oradea, aniversare la 94 de ani!

Vineri, 30 mai 2024

Școala Gimnazială Nr. 11, Oradea, aniversare la 94 de ani!

Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 11, au marcat Ziua Școlii, vineri, 30 mai 2024, printr-o serie de activități desfășurate în curtea instituției. După alocuțiunile domnului director și ale doamnei director adjunct secția maghiară, Lucaciu Ramona, programul a început cu interpretarea elevei Lorena Ghib, din clasa a VIII-a D, a melodiei „ Anii frumoși din fetie" .

Un moment emoționant a fost  oferit de elevii clasei a IV-a  A, coordonați de doamna înv. Matei Carmen, prin cântecul antrenant „Ce mică-i vacanța mare" - un  simbol al copilăriei.
În aceeași notă, elevele Popa Raluca și Ciucioiu Maria din clasa a VIII-a D,sub îndrumarea dnei prof. Copil Daniela, au transmis mesajul generației actuale, prin versurile care au devenit noul imn al școlii: Vreau să cânt când se cuvine/ Să învăț cât mai bine/ Să-mi iubesc prietenii așa cum mă iubesc pe mine/ Vreau să învăț din plăcere/ Știința-i o avere ..." (adaptare după melodia îndrăgitului cântăreț Smiley).
Domnul director, prof. Ciuciu Adrian, a dat startul activităților outdoor: meciul de fotbal între clasele a VII-a și a VIII-a, activități distractive pe grupe/clase/ desene pe asfalt și concursul Școala 11 - Unu și Unu, la care au participat reprezentanți ai claselor a III-a și a IV-a, respectiv ai claselor  V-VIII.  Elevii au demonstrat că își cunosc bine școala, cunosc istoricul ei, că îi pot promova prin afișe creative valorile. Jurizarea concursului a fost realizată de doamna prof. Șaitoș Alina, prof. Palyi Eva, prof. Lovadi Andrea și prof. Tarr Tunde.
 In cadrul concursului Școala 11 - Unu și Unu, coordonat de doamna director adjunct prof. Galutz Carmen și de consilierul educativ prof. Checicheiș Sanda s-au remarcat la învățământul primar, secțiunea afiș,  elevii din clasele a III-a ( Șerban Iulia Maria, Cozma Paula, Jolța Iosua, Sabău Andrei, Manci Valeria, Ujlaki Kristof), la învățământul gimnazial  elevii din clasele a VII-a, care s-au clasat pe locul I ( Alecsoae Rebeca, Popa Daria, Ciucioiu Iulia, Gabor Cătălina, Pantiș Ariana).
 Astfel, au demonstrat cu toții că o școală este definită de spiritul care domnește în ea, confirmând sloganul Școlii 11: ,,Nu zidurile fac o școală,  ci spiritul ce domnește într-însa" (Ferdinand  I).
La final, fără nicio regie, spontan, s-au strâns într-o horă uriașă și au dansat alături cu mic cu mare, profesori, elevi, personal didactic auxiliar sau nedidactic, dovedind că valorile școlii: Curajul, Judecata înțeleaptă, Integritatea, Perseverența, Respectul, Responsabilitatea, Autodisciplina, Creativitatea, Implicarea și Performanța sunt la ele acasă.
Consilier educativ prof. Checicheiș Sanda
Bibliotecar Lup Mariana

Trimite email
duminică, 13 septembrie 2026 la 13:59:13 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Vrem trupe noi!

BeatAgora, programul de educație muzicală lansat de Zoli Toth, se extinde!
Citiți articolul!