Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Slujba de sfințire a monumentului eroilor din centrul localității Călugări

De Ziua Eroilor, am participat la

Slujba de sfințire a monumentului eroilor din centrul localității Călugări

,,Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat. (...) Căci, de la antici şi până astăzi, nu răzbat în veşnicie decât popoarele care au cultul eroilor şi al mormintelor. Eroii şi martirii sunt pentru un neam ceea ce sunt profeţii pentru religie şi sfinţii pentru Biserică. Ei sunt verigile prin care se leagă lanţul veşniciei naţionale". (Testamentul politic al mareşalului Ion Antonescu)

          ,,Ziua Eroilor", sărbătoare națională dedicată eroilor căzuţi în luptă de-a lungul veacurilor pentru libertatea şi pentru apărarea şi reîntregirea neamului, a fost marcată și la Școala Gimnazială Nr.1 Călugări, joi, 13 iunie.
          Cadrele didactice și elevii şcolii noastre au organizat un scurt program artistic cu poezii şi cântece patriotice pentru a marca semnificația acestei zile, participând și la slujba de sfintire a monumentului eroilor din centrul localității Călugări, moment care a reunit întreaga comunitate.
           Activitatea la care am participat ne-a oferit ocazia de a trăi momente de mare intensitate afectivă, trezind în noi mândria şi conştiința patriotică. Comemorarea celor care şi-au dat viaţa pentru această țară se săvârşeşte încă din 1920, când s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos. Este datoria noastră să facem cunoscute copiilor momentele importante din istoria ţării noastre, faptele de vitejie și eroii neamului nostru.
            Prin recitalul de cântece și poezii şi sfintirea monumentului eroilor din centrul localității Călugări, răspundem interesului pe care copiii îl manifestă pentru lumea eroilor neamului, dar şi nevoii de cunoaștere a acestora și promovăm valorile care ne reprezintă ca nație: curajul, cinstea și recunoștința adusă celor care s-au jertfit pentru ca noi astăzi să fim un popor liber.
            Consilier educativ, prof. Terme Alexandra

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 11:43:23 Ora de vară a Europei de Est