Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Programul de mentorat FRENDS la Universitatea din Oradea, la final

Luni, 10 iunie,

Programul de mentorat FRENDS la Universitatea din Oradea, la final

Asociația de voluntariat FRENDS, filiala Oradea, în colaborare cu Facultatea de Informatică și Științe, au ajuns la finalul proiectului de mentorat științific desfășurat între lunile martie și iunie 2024 la Universitatea din Oradea. Festivitatea de premiere a celor mai buni participanți a avut loc luni, 10 iunie 2024, la Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea.

Timp de patru luni, studenți de la patru specializări au luat parte la sesiuni de mentorat săptămânale, conduse de colegi de-ai lor de la aceeași facultate. Ei au aprofundat, împreună, noțiuni din materiile mai dificile și și-au dezvoltat abilități practice, inclusiv în vederea pregătirii pentru interviuri de angajare și pentru concursul de Titularizare la Matematică. Studenții mentori au fost: Maria Cărăban (Chimie), Patrick-Joshua Biro (Fizică Medicală), Gavriluț Adriana (Informatică) și Malvina Sacota (Matematică).
Cel care a coordonat acest proiect în cadrul Universității din Oradea este Patrick-Joshua Biro, el însuși membru FRENDS. „Am urmărit apropierea studenților din diferiți ani, pentru a descoperi împreună ce înseamnă știința și interacțiunea umană în viața unei comunități de tineri. Orele de mentorat nu au înlocuit nicidecum activitatea cadrelor didactice, ci au fost menite discuțiilor cu sens despre materiile studiate la cursuri, știință, prietenie...", explică masterandul Universității din Oradea.
În ciuda numărului modest de participanți, prima ediție a programului de mentorat FRENDS a fost un succes, consideră Patrick-Joshua Biro. „Toți participanții au reușit să devină mai buni, mai perseverenți și mai hotărâți în a aplica noțiunile învățate, pentru a se ajuta pe ei înșiși și pe ceilalți. Pentru tinerii voluntari și calitatea activităților noastre, asta a contat mai mult decât numărul de participanți", spune reprezentantul asociației FRENDS.
„Vreau să adresez mulțumiri speciale echipei de proiect FRENDS, cadrelor didactice care și-au manifestat deschiderea față de proiectul nostru și colegilor mentori și mentorați care au făcut o treabă îmbucurătoare, precum și mamei mele, pentru sprijinul oferit", transmite Patrick-Joshua Biro.
Premianții programului FRENDS, ediția 2024 sunt cadrele universitare: prof. univ. dr. Gabriela Elena BADEA - director Departament Chimie, lect. univ. dr. Monica Adina TODERAȘ - director Departament Fizică Medicală, conf. univ. dr. Sorin MUREȘAN - director Departament Matematică și Informatică și studenții: BIRO Patrick-Joshua - STUDENT, MENTOR (FEBT), Maria CĂRĂBAN - STUDENT, MENTOR (CSA), Adriana GAVRILUȚ - STUDENT, MENTOR (Informatică), Malvina SACOTA - STUDENT, MENTOR (SMF), Larisa BLIDAR - STUDENT, MENTORAT Matematică, Florina DUMITRAȘ - STUDENT, MENTORAT Matematică, Roberto-Adrian FĂT - STUDENT, MENTORAT Informatică, David-Iulian FLOREA - STUDENT, MENTORAT Fizică Medicală + Informatică, Daliana Andreea LUCACI - STUDENT, MENTORAT Chimie, Anamaria Alexandra STOICA - STUDENT, MENTORAT Fizică Medicală, SZABO Cristina - STUDENT MENTORAT Chimie, Beniamin Călin VEREȘ - STUDENT, MENTORAT Matematică. (B.C.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:31:52 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.