Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

SCUMPII mei elevi,

ADIO, clase primare!

SCUMPII mei elevi,

Într-o zi frumoasă de toamnă, ne-am întâlnit în curtea școlii pentru a scrie povestea promoției 2019-2024, care începea cu momentele de descoperire a clasei, a băncii, a colegilor și cu sfioase semne de prietenie. Pe parcurs mi-ați dezvăluit că în acea zi ghiozdanul vi se părea un geamantan, iar școala, o cetate din povești și că, privind în urmă, vi se pare totul acum atât de simplu și vă vine să zâmbiți, gândindu-vă cât de greu ați scris primul cuvânt.

Orice muncă cere efort... și munca noastră a cerut efort, dar efortul a fost încununat cu multe bucurii, precum scrisoarea primită din partea elevei Zifceac Ioana-Patricia, la festivitatea de premiere:
                                       Draga mea învățătoare,
Cu ocazia încheierii clasei a IV-a, vreau să vă spun că ați fost cea mai extraordinară învățătoare din lume! Sunt sigură că niciodată nu voi întâlni un profesor mai bun decât dumneavoastră!
Ați fost alături de noi și ne-ați învățat de la prima literă din alfabet, la compuneri lungi, de la prima cifră, la împărțirile cu numere mai mari decât 1 000.
Mă bucur din suflet că mi-ați fost învățătoare și că am avut ocazia, în toți cei cinci ani pe care i-am petrecut împreună, să vă dezvălui creativitatea și istețimea mea pe care dumneavoastră m-ați ajutat să le scot la iveală!
În toți acești ani, dumneavoastră m-ați sprijinit întotdeauna când am avut nevoi, iar de acum încolo vă promit că la fel voi face și eu!
Vă iubesc foarte mult și abia aștept să vă reîntâlnesc în următorul an școlar când, din păcate, nu îmi veți mai fi învățătoare, dar chiar și așa până când vă voi vedea împreună cu noua clasă, vă doresc o vacanță plină de bucurii și de sănătate!
Sper că voi rămâne în inima dumneavoastră pentru totdeauna!
               Cu dragoste și respect,
               eleva dumneavoatră,
                                                Patricia
 
 Doresc SĂ REȚINEȚI că fiecare ocupați un loc special în inima mea!
 Prof. Țărău Natalia-Florina
Școala Gimnazială Nr. 1 Mădăras

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 13:25:17 Ora standard a Europei de Est