Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Slujba stâlpilor” sau ,,panihida”, iar luni, Slujba de înmormântare

Duminică, a fost rânduită

,,Slujba stâlpilor” sau ,,panihida”, iar luni, Slujba de înmormântare

La Privegherea ce s-a săvârșit duminică, 7 iulie, în Aula Galbenă a Universității ,,Agora" pentru răposatul întru Domnul, distinsul nostru Rector și Președinte, prof. univ. dr. ing. Mișu-Jan Manolescu, a avut loc ,,Slujba stâlpilor" sau ,,panihida".

Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți și maici, între care părinții preoți Roman Pintea, Nicolae Pop și Dan Lele, dimpreună cu părintele arhimandrit Atanasie Paleu și un grup de maici, sub oblăduirea maicii starețe stavrofora Mina Bădilă, de la Mănăstirea ,,Sfânta Cruce".
Potrivit rânduielilor creștine, între ziua morții și ziua înmormântării, se săvârșește ,,Slujba stâlpilor" sau ,,panihida", o slujbă care cuprinde citirea stâlpilor, adică citirea unor rugăciuni lângă sicriul celui decedat, în cadrul cărora familia îi cere lui Dumnezeu odihna sufletului celui răposat, iertarea greșelilor săvârșite de răposatul întru Domnul, de voie sau fără voie, pentru ca bunul Dumnezeu să așeze sufletul celui răposat unde drepții se odihnesc..., după cum ne-a explicat părintele Dan Lele.
Astăzi, luni, 8 iulie, de la ora 16.00, tot la Universitatea ,,Agora" va fi săvârșită Slujba înmormântării.

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 04:25:02 Ora de vară a Europei de Est