Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, laureat al premiilor revistei „Regal Literar

Felicitări, distinse domnule prorector!

Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, laureat al premiilor revistei „Regal Literar

Revista online de cultură „Regal Literar" a publicat recent lista laureaților premiilor sale pentru anul 2024.

Prof. univ. dr. habil. Sorin Domițian Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, a primit Premiul „Regal Literar" pentru întreaga operă și activitate „prin care aduce contribuții importante științelor istorice și culturii românești".
Revista de cultură „Regal Literar", funcționează sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, premiile publicației online aflându-se la cea de a V-a ediție.
 Prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș spune că premiul revistei „Regal Literar" este pentru el „o onoare și o bucurie". „O recunoaștere a întregii mele activități dar, în egală măsură, și un semnal ce atrage atenția asupra evoluției pozitive pe care Universitatea din Oradea o cunoaște de câțiva ani încoace. Spun aceasta pentru că premiul revistei «Regal Literar» a venit pe adresa universității și, din câte am aflat, mi-a fost acordat la propunerea domnului profesor academician Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Domnia sa este, precum se știe, un prieten devotat și constant al universității noastre", a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș. „E bine că aceia care dau premii nu se gândesc numai la universitățile așa-zis mari. Și, pentru mine, e important faptul că acest premiu vine din partea unei reviste care promovează literatura și istoria națională, cântărite într-un context european", a mai adăugat prorectorul Universității din Oradea.
 Conform redacției: „Premiile «Regal Literar» consfințesc inspirația, talentul, simțirea, viziunea artistică și seriozitatea științifică ale unor autori tineri, care au înțeles rolul literaturii în societate și care și-au asumat responsabilitățile etice, morale și umaniste pe care le presupune vocația de scriitor în istoria civilizației. Totodată, premiile «Regal Literar» evidențiază și autorii consacrați, care au adus contribuții importante culturii și care sunt modele incontestabile pentru noile generații de autori".
 În viziunea celor de la „Regal Literar" Cartea anului este volumul semnat de Părintele Pimen Vlad, „Învățături de la Muntele Athos", Editura Bookzone - 2024.
Printre ceilalți laureați ai revistei de cultură online se numără: Acad. Sabina Ispas - pentru întreaga operă și activitate academică prin care aduce contribuții semnificative etnologiei, folclorului și culturii românești, Christian W. Schenk - pentru colecția „Antologie de lirică românească de la începuturi și până astăzi, patru volume publicate în limba germană, la editura Dionysos din Germania (2023-2024), Ieromonah Savatie Baștovoi - „Mă rog deci exist. Taina Rugăciunii pe înțelesul omului lumesc" - Editura Cathisma - 2023.
Revista „Regal Literar" își propune să păstreze, să promoveze și să perpetueze creația artistică autentică din spațiul românesc, „împărtășind mărturiile elitelor românești din toate timpurile, arătând tinerilor sensul culturii, necesitatea responsabilității și indispensabilitatea cunoașterii identității, în contextul propagandei de abolire a acesteia".
Publicația este condusă de artistul Claudiu Dumitrache, directorul ei fondator, și de filologul Nicolae Florentin Streche, redactor-șef. Directorul onorific al revistei „Regal Literar" este însuși președintele Academiei Române, prof. Ioan-Aurel Pop. Din colegiul de redacție fac parte „cercetători și membri ai uniunilor naționale și internaționale de creație". (B.C.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:31:11 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.