Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

600 de participanți la Premiul European al Tinerilor Jurnaliști privind extinderea UE din 2009

Câștigătorii pentru România - Antoniu Adrian Bumb și Matei Marcel Martin

600 de participanți la Premiul European al Tinerilor Jurnaliști privind extinderea UE din 2009

Bruxelles, 21 iulie 2009 - Juriile naționale au selectat câștigătorii pentru fiecare țară care ia parte la Premiul European al Tinerilor Jurnaliști. Termenul limită pentru înscrierea la această competiție care se adresează tinerilor jurnaliști cu vârste cuprinse între 17-35 ani, din 35 de țări din întreaga Europă, a fost 31 mai 2009.

 Obiectivul concursului, care viza presa scrisă și radioul, este de a încuraja tinerii europeni să reflecteze și să-și expună opiniile cu privire la politica de extindere a Uniunii Europene și să-și demonstreze talentul de jurnaliști.
 Cu un total de 600 de participanți, din întreaga Europă, Premiul European al Tinerilor Jurnaliști „Lărgește-ți orizontul” s-a încheiat în toate cele 35 de țări participante.
 În România, au fost desemnați doi câștigători la nivel național: Antoniu Adrian Bumb, cu materialul radio „Roots” (Rădăcini), difuzat la Radio Cluj și Matei Marcel Martin, cu articolul „Nimic nou pe frontul de Est”, publicat în Dilemateca. Ambii câștigători au reușit să sublinieze prin materialele lor faptul că granițele din interiorul Uniunii Europene devin din ce în ce mai irelevante. Materialul excelent ilustrat de către Antoniu Bumb transpune auditorul într-o zonă rurală Roșia Montană unde populația se confruntă pe de o parte cu oportunitatea economică oferită de exploatarea zăcămintelor de aur din zonă, și pe de altă parte cu impactul uriaș asupra mediului. În materialul său, Matei Martin ridică  o interesantă problemă: cum influențează extinderea recentă a Uniunii Europene accesul și vizibilitatea literaturii Est-Europene pe piața culturală din Vest. Materialele reprezintă lucrări jurnalistice de cel mai înalt profesionalism, atrăgând atenția asupra a două probleme diferite, dar esențiale într-o Uniune Europeană extinsă.
Juriul, compus din Ion M. Ioniță, Valeriu Antonovici și Mihai Roșioru, a ales câștigătorii în funcție de relevanța informațiilor legate de subiect, de originalitatea tratării subiectului, de stilul jurnalistic și calitatea scrierii, de capacitatea de a capta interesul cititorului și de efortul depus pentru pregătirea articolului.
 Toți câștigătorii naționali vor fi invitați să meargă într-o excursie la Berlin, care va avea loc în perioada 29 august - 2 septembrie 2009. În capitala germană, ei vor întâlni reprezentanți ai sferei politice, ai mass-media, ai universităților și ai societății civile pentru a discuta pe diverse teme legate de extinderea Uniunii Europene. Pe lângă experiența călătoriei, jurnaliștii aspiranți vor participa la conferința de închidere cu reprezentanți ai sferei politice și ai mass-media din diferite țări.
Premiul European al Tinerilor Jurnaliști a fost organizat de Comisia Europeană, Direcția Generală pentru Extindere, în colaborare cu European Youth Press și Café Babel.
 Pentru informații suplimentare, accesați pagina de web: www.EUjournalist-award.eu. Mihaela GHINESCU

Trimite email
joi, 27 august 2026 la 12:04:46 Ora de vară a Europei de Est