Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Pentru siguranța elevilor, în prima săptămână de școală

Acțiunile reprezentanților M.A.I., din județul Bihor,

Pentru siguranța elevilor, în prima săptămână de școală

Polițiștii, jandarmii, specialiștii A.N.A. și A.N.I.T.P din Bihor au fost alături de elevi, în prima săptămână de școală, pentru siguranța acestora.

Copiii au învățat cum să circule corect pe drumurile publice, cum să prevină consumul de substanțe interzise, traficul de persoane, dar și să sesizeze, de îndată, orice act de violență, pentru un mediu școlar mai sigur.
În perioada 9 - 13 septembrie a.c., reprezentanții tuturor structurilor teritoriale ale M.A.I. din județul Bihor au desfășurat acțiuni pe linia siguranței școlare, atât în proximitatea, cât și în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bihor.
Siguranța copiilor este o prioritate permanentă pentru polițiștii din Bihor. Prezența lor în unitățile de învățământ și în proximitatea acestora, alături de acțiunile preventive desfășurate cu elevii, contribuie la creșterea gradului de siguranță a elevilor și la crearea unui mediu școlar mai sigur. Aceste măsuri sporesc conștientizarea riscurilor asociate criminalității, dezvoltă încrederea în poliție, modelează comportamente pozitive și reconfirmă, anual, parteneriatul dintre Poliție și Școală.
Pe parcursul primei săptămâni de școală, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat o serie de activități menite să asigure siguranța elevilor și prevenirea victimizării acestora. Aceste acțiuni au avut loc în unități de învățământ din județul Bihor, atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Astfel, încă din prima zi de școală, polițiștii au acționat preventiv la festivitățile prilejuite de debutul noului an școlar, unde au discutat cu părinții, dar și cu elevii despre măsuri simple, dar eficiente, care odată respectate, previn victimizarea celor mici. În interacțiunea cu părinții, polițiștii au subliniat importanța exemplului personal, a menținerii unei comunicări constante cu școala și a apelării la poliție atunci când situația o impune.
În același timp, peste 540 de polițiști au desfăşurat ativităţi specifice, care au condus la menţinerea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar pe raza judeţului Bihor.
Zilnic, fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale polițiștilor, asigurându-se, totodată, supravegherea traseelor de deplasare a elevilor.
Echipajele de poliţie rutieră au fost prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, dar și în apropierea şcolilor amplasate pe arterele intens circulate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele de maximă afluire a elevilor. Polițiști de ordine publică au sprijinit activitățile de menținere a ordinii și siguranței publice în zona adiacentă unităților de învățământ.
Patrulările au fost efectuate în zona școlilor și în perioadele în care elevii nu au avut cursuri, deoarece multe unități școlare au terenuri de sport care reprezintă o atracție pentru copii. De asemenea, a fost acordată o atenție deosebită și unităților de învățământ din mediul rural.
Totodată, au fost demarate controalele în trafic ale autovehiculelor destinate transportului școlar, fiind verificate respectarea legislației rutiere, asigurarea unei stări tehnice corespunzătoare, utilizarea acestor mijloace strict conform destinaţiei, precum și conduita preventivă în circulația pe drumurile publice.
Pe parcursul primei săptămâni de școală, polițiștii de la prevenire, siguranță școlară, poliție rutieră și proximitate au fost prezenți în unități de învățământ din municipiul Oradea și din zonele rurale ale județului, unde au interacționat cu elevii de gimnaziu și de liceu și au recapitulat, împreună cu aceștia, principalele recomandări referitoare la siguranța acestora, atât pe drumurile publice, în mediul școlar, cât și în grupul de prieteni sau acasă, pentru a preveni victimizarea acestora.
În prima săptămână de școală, peste 1.300 de elevi din județul Bihor au beneficiat de activități educative susținute de polițiști. Aceștia au învățat reguli esențiale pentru deplasarea în siguranță pe drumurile publice, inclusiv cum să traverseze corect strada, semnificația indicatoarelor rutiere și regulile de circulație cu bicicleta. Aceste activități au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare și formarea unor comportamente responsabile în rândul elevilor.
 O activitate amplă de educație rutieră, la care au participat aproximativ 120 de elevi, s-a desfășurat la Școala Gimnazială din Gepiu, în cadrul căreia copiii au învățat, de la polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și de la polițiștii rutieri, alături de un partener de campanie preventivă, principalele reguli de circulație pe drumurile publice, au exersat traversarea în siguranță a părții carosabile și au învățat despre atitudinea preventivă în deplasarea pe drumurile publice. De asemenea, elevii au fost informați despre importanța alegerii unui anturaj pozitiv și a menținerii unor relații sănătoase cu prietenii.
Activități similare, privind circulația în siguranță pe drumurile publice, au fost organizate de polițiștii de la prevenire și rutieră și în localitățile bihorene Paleu și Cefa. În activitățile preventive a fost utilizat și Laboratorul mobil de siguranță rutieră, în cadrul căruia elevii au avut posibilitatea de a viziona filme educative, realizate de polițiștii de la prevenire din Bihor.
În prima săptămână de școală, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor au demarat programele preventive în unitățile de învățământdin județ, adaptate pentru fiecare categorie de vârstă, de la clasa pregătitoare, până la clasa a XII-a.
De asemenea, în parteneriat cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, la unități școlare din municipiul Oradea au fost desfășurate activități pentru prevenirea consumului de substanțe interzise.
În cadrul acestor activități, elevii au avut ocazia să afle care sunt efectele consumului de droguri asupra organismului uman și despre impactul negativ al acestora, inclusiv deteriorarea sănătății fizice și mentale, dependența, scăderea performanțelor școlare și riscul crescut de implicare în activități infracționale.
În prima săptămână de școală, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități preventive și au interacționat cu elevii, abordând subiecte esențiale, precum legislația referitoare la faptele antisociale, sancționarea actelor de violență, portul neautorizat de obiecte interzise, deținerea și consumul de substanțe interzise, frecventarea unor medii și anturaje dubioase, precum și alte aspecte de interes pentru aceștia.
Acțiunile au fost derulate în cadrul Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția", care are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.
În cadrul activităților preventive, polițiștii i-au informat pe elevi despre comportamentele de risc și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși, astfel încât acestea să poată fi identificate rapid, pentru a reduce victimizarea acestora. Polițiștii de la siguranță școlară au subliniat importanța adoptării unei atitudini proactive în fața actelor de violență și a raportării acestora către autoritățile competente, întrucât pasivitatea și lipsa de reacție favorizează perpetuarea acestor fenomene nocive. În interacțiunea cu polițiștii de la siguranță școlară, elevii au fost îndrumați să nu rămână indiferenți în fața agresiunilor și să semnaleze orice incident de violență sau trafic / consum de droguri, contribuind astfel la crearea unui mediu școlar sigur și sănătos.
În cadrul activităților preventive desfășurate de polițiștii de la siguranță școlară în unitățile de învățământ din județul Bihor, pentru a facilita o înțelegere mai profundă și mai clară a mesajului Campaniei naționale „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția", au fost proiectate filmulețele preventive realizate în cadrul acesteia. Prin intermediul acestora, elevii au fost expuși unor scenarii realiste și educative, atât din prisma traficului de droguri, cât și a violenței școlare, menite să ilustreze consecințele negative ale violenței și beneficiile unei reacții adecvate și imediate, subliniindu-se importanța semnalării faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ preuniversitar.
Totodată, în cadrul activităților preventive, polițiștii de la siguranță școlară au interacționat cu cadrele didactice, care au fost informate, de asemenea, despre comportamentele de risc și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși elevii, pentru a le ajuta să recunoască și să gestioneze situațiile de risc în școli.
De altfel, premergător începerii noului an școlar, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, polițiștii de la siguranță școlară au participat la o ședință, în sistem de videconferință, cu toți directorii unităților de învățământ din județul Bihor, în cadrul căreia aceștia au fost informați, punctual, despre toate măsurile adoptate, la nivel teritorial, în conformitate cu Planul național de combatere a violenței școlare.
Reamintim faptul că, toate acțiunile pentru siguranța școlară, derulate în sistem integrat, în județul Bihor, se circumscriu Planului Național de Combatere a Violenței Școlare, implementat la nivel național, un plan al cărui obiectiv este asigurarea unui mediu sigur, primitor și de susținere pentru elevi, profesori și părinți, la nivelul unităților de învățământ, în conformitate cu care, la nivelul județului Bihor a fost întocmit Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru Siguranță Școlară, în baza căruia, la nivelul fiecărei UTA, au fost constituite planurile locale cadru de acțiune pentru siguranță școlară, în care este cuprinsă fiecare unitate de învățământ din județul Bihor.
Odată cu începerea noului an școlar, Jandarmeria Bihor, prin structurile de ordine publică, a luat măsurile specifice pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, în zona instituțiilor de învățământ din competență, unde se produc aglomerări de persoane, îndeosebi la începutul și la sfârșitul orelor de curs.
În prima zi de școală, reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor au luat parte la manifestările de deschidere a anului școlar, asigurând întreaga comunitate de implicarea activă a jandarmilor, pentru crearea unui mediu favorabil dezvoltării personale și educaționale a elevilor, în unitățile școlare din județul Bihor.
Drept urmare, jandarmii din Bihor au desfășurat zilnic, atât independent cât și în sistem integrat, activități specifice de patrulare și prevenire a faptelor antisociale în zona unităților școlare.
Pe tot parcursul anului școlar, jandarmii vor fi prezenți zilnic, în proximitatea unităților de învățământ aflate în responsabilitate, dar și pe traseele parcurse de elevi, cu scopul prevenirii și descurajării faptelor antisociale, dar și pentru a putea interveni cu operativitate dacă situația o va impune.
De asemenea, împreună cu partenerii instituționali, jandarmii vor continua să desfășoare, și în acest an școlar, activități preventiv-educative în mediul școlar, cu scopul încurajării și promovării unui comportament social adecvat, pentru a spori gradul de siguranță și a reduce riscul victimizării în rândul elevilor.
Odată cu începerea noului an școlar, reprezentanții Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea, au intensificat eforturile de prevenire a traficului de persoane, printr-o serie de activități desfășurate în unitățile de învățământ din raza de competență.
În cadrul festivităților de deschidere a noului an școlar, reprezentanții A.N.I.T.P. au adresat celor prezenți mesaje pentru conștientizarea pericolelor traficului de persoane. Totodată, au distribuit pliante inscripționate cu mesaje antitrafic și au purtat discuții cu elevii, oferindu-le informații esențiale despre riscurile la care sunt expuși atât în mediul online, cât și în viața de zi cu zi.
Pe parcursul primei săptămâni de școală, reprezentanții A.N.I.T.P. s-au implicat în activități de informare și sensibilizare, dedicate elevilor, părinților și cadrelor didactice, pentru a preveni riscurile asociate traficului de persoane și pentru a sprijini copiii în parcursul educațional. În interacțiunea cu aceștia, reprezentanții A.N.I.T.P. au subliniat importanța multiplicării eforturilor de diseminare a informațiilor și a colaborării strânse dintre instituțiile și organizațiile cu atribuții în domeniu.
Totodată, în plus față de activitățile desfășurate cu elevii, menite să prevină victimizarea acestora prin trafic de persoane, în cursul anului școlar 2024 - 2025, A.N.I.T.P. va derula, în unitățile de învățământ din județul Bihor, sesiuni de informare dedicate părinților și profesorilor, în cadrul cărora le vor oferi acestora resurse educaționale și informații utile, astfel încât informațiile transmise de aceștia elevilor să fie relevante și să îi pregătească în a identifica situațiile de risc.
În același timp, A.N.I.T.P. asigură accesul facil, la informații corecte și de actualitate, cu privire la fenomenul traficului de persoane, prin rețelele de socializare ale ANITP, adresându-se tuturor categoriilor de public din mediul online, dar cu precădere copiilor și tinerilor.
Acțiunile pentru siguranța școlară, desfășurate de structurile teritoriale ale M.A.I. din județul Bihor, continuă pe parcursul întregului an școlar, având ca obiectiv primordial asigurarea unui mediu educațional sigur și protejat pentru toți elevii și cadrele didactice.
Îndemnăm elevii să continue să respecte normele de conduită și să evite implicarea în acte de violență. Este esențial să fie prudenți în relațiile cu persoanele necunoscute și să respecte cu strictețe regulamentele școlare în vigoare, dar și regulile de comportament și de circulație învățate, pentru a preveni victimizarea. În cazul în care se confruntă cu situații neplăcute sau periculoase, îi încurajăm să solicite imediat sprijinul autorităților competente, pentru a interveni prompt și a lua măsurile legale necesare.
*
Stimaţi părinţi,
Pentru a vă ţine copilul cât mai departe de un comportament deviant, poliţia vă recomandă:
  • Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;
  • Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;
  • Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;
  • Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;
  • Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;
  • Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru;
  • Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
  • Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;
  • Asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;
  • Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;
  • Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
  • Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;
  • Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.
 
Poliţia din Bihor recomandă tinerilor    
  • Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;
  • Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;
  • Nu intraţi în anturaje dubioase!
  • Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;
  • Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii.

 Recomandări pentru a circula corect şi în siguranţă pe drumurile publice
  • Circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor;
  • Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
  • Traversaţi numai pe trecerea de pietoni şi numai la culoarea verde a semaforului electric;
  • În intersecţiile fară marcaje, traversaţi numai pe la colţul străzii şi numai după ce v-aţi asigurat atent că din ambele părţi că nu se apropie niciun vehicul;
  • Aşteptaţi sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului numai pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;
  • Nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, ori pe aleile intens circulate dintre blocurile de locuinţe! Folosiţi pentru joacă numai locurile unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curtea casei sau a şcolii.

Trimite email
duminică, 20 septembrie 2026 la 16:56:06 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Nunta de Aur

Priviți câtă bucurie aduce această Nuntă de Aur încetățenită de Primăria Oradea! Felicitări, dragi edili! Doamne, dar nu banii, trandafirul sau diploma îi încântă pe părinții sau bunicii noștri, cât cadrul festiv, onoarea, prețuirea și recunoștința împărtășite pentru căsnicia trainică, de 50 de ani, împreună. Nu e puțin și nu e ușor să reziști într-un cuplu atâta vreme în condițiile atâtor furtuni și neajunsuri pe care le traversăm vâslind în aceeași barcă!