Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua Limbilor Moderne la Școala Gimnazială Nr. 1 Olcea

Exemple de bune practici

Ziua Limbilor Moderne la Școala Gimnazială Nr. 1 Olcea

Elevii din ciclul gimnazial de la Școala din Olcea, coordonați de prof. Cociubei Ramona și Filimon Mariana, au marcat așa cum se cuvine Ziua Limbilor Moderne.

Proiectul cultural a debutat cu o prezentare în PowerPoint a limbilor europene și a unor informații interesante în legătură cu acestea. Apoi, în cadrul unui concurs interactiv, elevii au fost puși să ghicească limba care se vorbește într-un videoclip preluat de pe internet. Elevii au avut ocazia să urmărească și un scurt videoclip despre importanța cunoașterii unei limbi de circulație internațională pentru viitorul lor, urmată de discuții. În partea a treia a proiectului, elevii au făcut apel la imaginație și creativitate pentru realizarea a două postere: unul denumit „Vorbeste-mi", care urma să fie tradus în mai multe limbi europene, iar celălalt, intitulat „We all smile in the same language", drept suport pentru crearea unei imagini cu impact vizual, menite să promoveze unitatea și toleranța.
La final, doamna director, profesor Pop Ionela-Adina, a apreciat activitatea drept un exemplu de bună practică, un proiect didactic de succes!
            Prof. Filimon Mariana

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 11:55:46 Ora de vară a Europei de Est