Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Reflecție de vară. A mai trecut un an...

Didactic.ro și INTUITEXT lansează un nou concurs (intitulat)

Reflecție de vară. A mai trecut un an...

Scopul acestui concurs este de a încuraja cadrele didactice să privească în urmă la anul școlar încheiat și să-l analizeze din mai multe puncte de vedere: cu un ochi critic, cu un ochi sentimental, cu inima și sufletul, prin prisma lor, dar și a copiilor pe care i-au îndrumat pe parcursul acestui an.

 Un bun prilej de a petrece vacanța cu folos, de a culege roadele și a vedea eventualele neajunsuri, ce vor putea fi ajustate în anul ce vine. O oră a bilanțului, a bucuriei și satisfacției pentru lucrul bine făcut. Un veritabil schimb de impresii cu dascăli și copii din toată țara. Acestea sunt motivele ce ne-au îndemnat să participăm și noi, cei din grupa mijlocie/A, educ. Bernad Floare și Portelechi Voichița, de la Grădinița nr. 45 - “Ion Creangă” din Oradea (director, instit. Eugenia Ciordaș).
 „Dăruiești și primești”
 Așa se cheamă campania ce a început pe data de 17 iunie 2009 și se va desfășura pe toată perioada vacanței de vară în Librăria Cărturești, Suceava. Este o inițiativă frumoasă, care aparține doamnei educatoare Maria Pahomi, ce își desfășoară activitatea la Grădinița nr. 1 din Dumbrăveni, județul Suceava, și are ca scop dotarea bibliotecii școlii cu cărți pentru copii.
  Este finalizarea proiectului național Concurs de desene „Să păstrăm lumea verde” la care am fost parteneri, pe  durata unui an; lunar, am realizat desene cu temă dată (Apa-izvorul vieții, Planeta albastră, Lumea păsărilor etc); aceste desene fac obiectul unei expoziții la librărie, iar cei care contribuie cu donații pentru biblioteca școlară primesc câte un desen în schimbul fiecărei cărți. Cărțile pot fi trimise și prin colet poștal, pot fi din biblioteca proprie, cu condiția să fie în stare satisfăcătoare. Cei care doresc să facă donații mă pot contacta la adresa floarebernad@yahoo.com sau la telefon 0724/075.165.(Floare BERNAD)

Trimite email
luni, 15 decembrie 2025 la 03:08:40 Ora standard a Europei de Est