Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Pentru Ziua Națională a României la prestigioasa LSO St Luke's

Teodora Brody și London Symphony Orchestra în concert

Pentru Ziua Națională a României la prestigioasa LSO St Luke's

Institutul Cultural Român din Londra prezintă un concert remarcabil cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României, eveniment organizat în parteneriat cu Ambasada României la Londra și Consulatul General al României la Londra, care va avea loc sâmbăta, 30 noiembrie, de la ora 19.30, la prestigioasa sală LSO St Luke's.

Una dintre legendele jazz-ului românesc, vizionara Teodora Enache, cunoscută astăzi ca Teodora Brody, prezintă, la Londra, o seară extraordinară de muzică inspirată din ultimul său album intitulat Rhapsody, care conține aranjamente vocale originale ale unor capodopere ale repertoriului clasic. Într-un concert în care va cânta alături de London Symphony Orchestra, una dintre cele mai importante orchestre britanice, dirijor Robert Ziegler, Teodora Brody va aduce pe vestita scena de la LSO St Luke's o perspectivă cu totul nouă asupra muzicii lui George Enescu, J S Bach, Béla Bartók, Ludwig van Beethoven și Johann Pachelbel, fuzionând elemente ale muzicii clasice cu jazz și world music. Concertul reprezintă reîntâlnirea Teodorei cu London Symphony Orchestra, alături de care a realizat anterior înregistrarea albumului Rhapsody, primit cu entuziasm de critică și public.
Născută în România, în prezent stabilită în Elveția, Teodora Brody s-a pregătit inițial în jazzul clasic și a devenit cunoscută la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, cântând alături de legendarul pianist de jazz Johnny Răducanu.
Aclamată pentru puterea sa vocală extraordinară și viziunea creativă, Teodora a fost pionieră în fuziunea jazzului cu Doina - creație lirică specifică poporului român - și este larg recunoscută pentru introducerea publicului internațional în lumea unică a acestui gen muzical, profund emoționant și personal.
Căutând mereu noi teritorii muzicale de explorat, Teodora a interpretat alături de muzicieni precum Stanley Jordan, Theodosii Spassov, Lars Danielsson, Johnny Răducanu, Les Paul, Curtis Fuller, Eric Legnini, Phillippe Duchemin, Guido Manusardi, Benny Rietveld, Daniele di Bonaventura, Ion Baciu și Al Copley. Pe scena mondială, Teodora a apărut în mod regulat la prestigioase festivaluri europene de jazz, inclusiv Montreux, Lugano și Marciac, iar peste Atlantic a cântat la Biblioteca Congresului din SUA și la Galeria de Artă Corcoran, precum și la cluburi legendare cum ar fi Iridium New York și Blues Alley din Washington D.C.
În 2004, guvernul american a numit-o pe Teodora Ambasador Cultural al României în SUA, iar în 2007 și 2008 Teodora a fost distinsă cu premiul pentru „Cea mai bună contribuție internațională de jazz a unui artist român" de către Compania Română de Radiodifuziune.
În ultimii ani, imaginația îndrăzneață a Teodorei a dus-o mult dincolo de rădăcinile ei românești și de jazz, pe un nou teritoriu muzical. Cu proiecte unice precum „Unifying Worlds", „From Classical to Jazz" și „Classical Emotion", Teodora a explorat repertoriul clasic cu o abordare complet nouă, creând și interpratând versiuni vocale originale ale unora dintre capodoperele create de Bach, Beethoven, Enescu, Pachelbel, Vivaldi, Bartók, Pablo Casals.
În 2019, „From Classical to Jazz" a fost desemnat „Proiectul anului" la Gala Premiilor de Jazz din România, iar Teodora însăși a fost numită „Muzicianul anului" pentru al doilea an consecutiv.
După prezenţe interpretative remarcabile la prestigiosul Festival Internațional George Enescu în 2019 și 2021, Teodora se întoarce la Ateneul Român în 2023, cu una dintre cele mai interesante orchestre de cameră din Marea Britanie, pentru a interpreta versiunea sa vocală electrizantă a Rapsodiei Române nr. 1 a lui Enescu.
2023 este anul în care Teodora își continuă parcursul creativ unic cu proiecte interesante, inclusiv sesiunile sale „Impromptu" - o serie de concerte experimentale inedite, fără compoziții, scenarii sau repetiții prealabile, susținute cu invitați speciali în toată Europa - și un viitor album înregistrat cu London Symphony Orchestra.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:
https://www.rcilondon.co.uk/
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon/
Raluca Moisan


Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 18:20:07 Ora standard a Europei de Est