Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

De Ziua Culturii Naționale

La Școala Internațională

De Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale în România este sărbătorită pe 15 ianuarie, în onoarea poetului național Mihai Eminescu. Această dată marchează aniversarea nașterii lui Eminescu, născut în 1850, și este un prilej pentru a celebra cultura românească în ansamblul ei.

Cu prilejul acestei zile, la Școala Internațională Oradea, a avut loc un eveniment important, bucurându-ne chiar de vizita elevilor de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu'' din Oradea. De organizarea acestei întâlniri s-au ocupat doamna psiholog Igna Raluca și profesor consilier școlar, doamna Anamaria Szilagyi, care au lucrat în colaborare cu doamnele învățătoare de la Școala Primară ISO, Pușcaș Anca - clasa pregătitoare și Lucuș Estera - clasa I, cât și doamnele învățătoare de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu'' de la clasa pregătitoare, Daniela Pop si Mihaela Mihalache.
În cadrul colaborării dintre Școala Internațională Oradea, curricula română si Colegiul Național ,,Mihai Eminescu'', în Școala altfel a colegiului național a avut loc o întâlnire în incinta ISO a clasei pregătitoare și clasei I a Școlii Primare ISO, iar invitați au fost elevii clasei pregătitoare de la școala vizitatoare în vederea realizării unor activități socio-emoționale. Denumirea tematicii a fost ,,Identificarea emoțiilor mele și a celor din jur - o super-putere".
După prezentările copiilor și jocul de cunoaștere, prima activitate a vizat recunoașterea emoțiilor pe baza unor sunete. Copiii au fost foarte amuzați de sunetele emoțiilor auzite, precum furia sau iubirea. 
S-a continuat cu ascultarea unei povești, poveste interpretată de profesor consilier școlar Anamaria Szilagy, pe baza căreia copiii au fost provocați să intuiască ce emoții au trăit personajele pe parcursul aventurii lor. S-au descurcat minunat în identificarea unor emoții complexe, precum: spaima, curajul, empatia sau entuziasmul.
După câteva pauze de mișcare, dans și destindere, ultima activitate a fost jocul Bingo al emoțiilor. Întâlnirea s-a finalizat cu o gustare și cu diplome în rândul micilor participanți. (Gabriela Boncuț)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 16:31:47 Ora standard a Europei de Est