Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Șase pugilişti Basti Box Salonta vor participa la Turneul internațional de Box ,,Cupa Boguchwala”, din Polonia

În perioada 31.01. - 3.02.2025

Șase pugilişti Basti Box Salonta vor participa la Turneul internațional de Box ,,Cupa Boguchwala”, din Polonia

În perioada 31.01. - 3.02.2025, șase pugilişti ai Clubului Sportiv Basti Box Salonta vor participa la Turneul internațional de Box ,,Cupa Boguchwala", ediția a X-a, care se va desfășura la Boguchwala, în Polonia.

Sportivii care vor participa sunt: Budai Fabio 38 kg 2012 și Decret Maximilian 54 kg 2012 (la Cadeți), Boițiu Cezar 75 kg 2009 (la Juniori), Stegari Darius 63,500 kg 2008 și Marta Paul 71 kg 2007 (la Tineret), precum și Andor Daiana 54 kg 2006 (la Elita feminin).
Echipa Basti Box va fi însoțită de către antrenorul Sebastian Silaghi și doi arbitri internaționali români, Zidaru Adrian IBA 2 STAR și Bara Raul IBA 1 STAR.
(Sebastian Silaghi)
 
Mult succes, dragilor!
Să vă întoarceți campioni!
(OviDan)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 16:09:49 Ora de vară a Europei de Est