Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Universitatea din Oradea pătrunde în metavers - spațiul infinitelor posibilități

Universitatea din Oradea a pășit în viitor!

Universitatea din Oradea pătrunde în metavers - spațiul infinitelor posibilități

Parteneriatul instituției de învățământ superior orădene cu EON-Reality aduce în sălile de curs și în laboratoare cele mai noi tehnologii puse în slujba învățării. Realitatea virtuală și realitatea augmentată pot deveni medii de lucru familiare profesorilor și studenților orădeni.

Aproape o sută de cadre didactice ale Universității din Oradea au răspuns, joi - 6 februarie 2025, provocării lansate de rectorul instituției, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. Aula Magna i-a avut ca invitați pe reprezentanții naționali ai EON-Reality, compania care a dezvoltat soft-ul de învățare achiziționat de universitatea orădeană care pătrunde astfel în lumea metavers. 
„Plonjăm astăzi, împreună, într-un ocean al infinitelor posibilități", le-a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău colegilor săi, referindu-se la parteneriatul cu EON-Reality. Rectorul Universității din Oradea a explicat că platforma, achiziționată la sfârșitul anului trecut, „deservește toate domeniile de învățare pe care universitatea le are". Prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău a menționat că fiecare departament al tuturor facultăților Universității din Oradea are deja câte doi ochelari VR și că platforma este accesibilă din toate sălile de curs. 
Florin Balint, business development manager al EON-Reality în România, a declarat că platformele educaționale din spațiul virtual pot schimba radical paradigma învățământului. „Ne bucurăm enorm că putem fi partenerii dumneavoastră și că la Universitatea din Oradea există deschidere spre viitor. Universitatea din Oradea este un partener perfect pentru noi. Pornind de aici, ne-am dori să dezvoltăm o rețea educațională la nivel național". Florin Balint a explicat că platforma EON-Reality oferă acces la cursuri precreate, materiale didactice accesibile din întreaga lume, bune practici în educație și, cel mai important lucru, este mediul în care oricine, student sau profesor, poate crea lecții ori conținut didactic: teme, lucrări, simulări, beneficiind de tot ceea ce Inteligența Artificială poate deja să-i pună la dispoziție. „Printr-un simplu dialog cu un avatar al dumneavoastră din mediul virtual puteți să creați lecții", a spus managerul EON-Reality România.
CEO-ul companiei în țara noastră, Flaviu Balint, le-a prezentat celor din sală programele educaționale de pe platforma aflată deja la dispoziția Universității din Oradea. Directorul EON Reality România a încurajat cadrele didactice să producă materiale educaționale și să le încarce pe platforma care are deja nu mai puțin de 12 milioane de lecții accesibile cu un simplu clic. Flaviu Balint a descris universul didactic virtual, modelele 3D cu care studenții și profesorii pot lucra exact ca în lumea reală, animații 3D etc. „Eu am întâlnit deja acea secvență din viitor în care am dialogat cu un om care părea real, însă era transpunerea unei persoane în lumea virtuală. Acum îi putem avea drept parteneri de dialog profesorul ori avatarul acestuia". 
„Vom continua investițiile în digitalizare iar, pentru început, vă propun să dezvoltăm împreună lecții în spațiul realității virtuale, al realității augmentate și cu ajutorul Inteligenței Artificiale", a afirmat, la finalul întâlnirii, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.
Comunicatul celor de la EON-Reality despre parteneriatul cu Universitatea din Oradea: 
https://eonreality.com/eon-reality-announces-strategic-partnership-with-the-university-of-oradea/ (B.C.)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 04:07:43 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.