Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

,,Evenimentul de astăzi își propune să analizeze tendințele actuale din educație”

Vineri, în Aula Magna a Universității din Oradea, am participat la un eveniment dedicat ,,promovării cunoașterii și excelenței în domeniul pedagogiei”

,,Evenimentul de astăzi își propune să analizeze tendințele actuale din educație”

Vineri, 7 martie 2025, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (D.P.P.D.) a organizat în Aula Magna a Universității din Oradea un „moment excepțional, dedicat promovării cunoașterii și excelenței în domeniul pedagogiei", vorba doamnei profesor univ. dr. habil. Florica Orțan, directorul D.P.P.D.

În prezidiu, alături de doamna director, s-au aflat doamna prorector, prof. univ. dr. habil. Livia Bandici, din partea conducerii Universității și doamna prof. univ. dr. habil. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, precum și cei doi invitați speciali, prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu și prof. univ. dr. habil. Horațiu Catalano, de la Universitatea ,,Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, protagoniștii prezentărilor din cadrul colecției ,,Sinteze de pedagogie" (colecție care cuprinde, din 5 aprilie 2019 până astăzi, 14 volume, cu 90 de autori).
,,Vom explora impactul curriculumului modern asupra procesului educațional"
,,Ne aflăm într-un context educațional marcat de provocări complexe, în care cadrele didactice, cercetătorii în științele educației și decidenții din domeniu sunt chemați să regândească strategiile de predare-învățare pentru a răspunde nevoilor unei societăți aflate într-o continuă schimbare, a spus doamna director, prof. univ. dr. habil. Florica Orțan, în deschiderea manifestării.
Evenimentul de astăzi își propune să analizeze tendințele actuale din educație, punând accent pe trei dimensiuni esențiale: educația timpurie, învățământul primar și secundar, precum și formarea inițială și continuă a cadrelor didactice. În cadrul întâlnirii de azi, vom explora impactul curriculumului modern asupra procesului educațional, calitățile prin care profesorii pot valorifica alternative pedagogice inovatoare și importanța dezvoltării competențelor digitale pentru eficientizarea actului didactic. Un element central al acestei dezbateri vizează rolul pedagogiei în dezvoltarea unui sistem educațional adaptabil, capabil să îmbine tradiția cu inovația, să personalizeze procesul de învățare și să ofere elevilor și studenților resurse relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională... Sperăm ca această sesiune să fie un spațiu de reflecție, schimb de idei și inițiere de noi colaborări menite să sprijine inovația educațională", a conchis directorul D.P.P.D.
,,Suntem onorați să găzduim astăzi un eveniment de înaltă ținută academică și culturală"
,,Suntem onorați să găzduim astăzi un eveniment de înaltă ținută academică și culturală, respectiv, lansarea unui nou volum din colecția ,,Sinteze de pedagogie", lucrare publicată sub egida Editurii Didactica Publishing House, având ca și autori doi profesori de seamă de la o mare universitate din țara noastră, Universitatea ,,Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. Cei doi autori sunt cadre didactice cu o vastă experiență academică și managerială, a spus doamna prorector, prof. univ. dr. habil. Livia Bandici, în alocuțiunea sa și în prezentarea celor doi titrați invitați speciali.
Această lucrare, respectiv această lansare de carte, se încadrează în seria evenimentelor promovate de Universitatea din Oradea în domeniul progresului educației"... Doamna prorector a mulțumit distinșilor invitați pentru alegerea făcută și pentru frumoasa colaborare pe care o au cu Universitatea din Oradea. ,,Vă așteptăm cu drag, domnilor profesori, și pentru alte colaborări cu Universitatea din Oradea"...
Doamna decan Karla Barth a subliniat calitatea umană a celor doi invitați și le-a mulțumit pentru prezență
În cuvântul rostit de doamna prof. univ. dr. habil. Karla Barth, decanul Facultății de Științe Socio-Umane, domnia sa a subliniat ,,calitatea umană pe care cei doi distinși profesori au demonstrate-o de-a lungul timpului, demonstrează, de fapt, ce persoane bune, frumoase sunt dumnealor și le mulțumesc că sunt astăzi alături de noi"...
,,Ține de identitatea noastră profesională să participăm la astfel de activități, să avem programe de formare continuă"
Din start, domnul profesor Ion Albulescu consideră întrunirea de la Oradea drept ,,o popularizare a științei"...
,,Noi, venind de la departamente de educație, înțelegem că misiunea noastră nu este doar aceea de a-i forma, formarea inițială a dascălilor..., misiunea noastră este de a fi aproape de ei și în parcursul numit dezvoltare profesională, continuu".
Iar în acest context, vorbitorul a făcut o apreciere și la adresa D.P.P.D. orădean care oferă dascălilor ,,acces la succes"!
,,Ține de identitatea noastră profesională să participăm la astfel de activități, să avem programe de formare continuă, să ne ostenim în a elabora astfel de suporturi...
Și, din aproape în aproape, domnul prof. univ. dr. habil. Ion Albulescu a ajuns și la colecția ,,Sinteze de pedagogie" care s-a născut pentru ,,a veni în întâmpinarea unor nevoi ale dascălilor legate de imediatul existenței lor profesionale, și anume de examenele acestea de ocupare a posturilor, de definitivare în învățământ, de grad didactic II. Și-atunci am pornit la elaborarea unor volume de sinteze care să acopere programa fiecăruia dintre aceste examene, tematica lor, începând cu învățământul preșcolar, continuând cu învățământul primar, și ajungând la profesorii din gimnazii și licee.
,,Colecția aceasta are o poveste"
Iar povestea ei aveam să o ascultăm de la domnul profesor univ. dr. habil. Horațiu Catalano.
,,Povestea a început în 5 aprilie 2019, cu primul volum: Sinteze de pedagogie a învățământului primar... Colecția are în acest moment un număr de 14 cărți, 14 volume... Avem cumva un interes mai pregnant spre zona de educație timpurie; în afară de colecția aceasta, noi mai avem publicații, coordonări de volume și o grămadă de studii în zona educației timpurii... Am și o grămadă de argumente prin care vă pot convinge că e foarte importantă educația timpurie și învățământul primar; este construcția unei piramide, care are vârful îndreptat spre învățământul gimnazial, învățământul liceal și învățământul universitar. Sistemul nostru educațional, ca multe sisteme din lumea largă, e un sistem organizat pe baza unei inginerii sociale care de foarte multe ori, din păcate, nu are baza piramidei jos, este invers... Atât de multă presiune socială, presiune academică, se pune pe acești copii, că la un moment dat abandonează de foarte timpuriu gândul de a mai merge la școală", afirmă domnul profesor Horațiu Catalano...
Multe lucruri am mai aflat de la distinșii profesori universitari clujeni, care, la final, au răspuns și întrebărilor venite din sală, fie de la domnul profesor Adrian Hatos... sau de la generalul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, domnul prof. dr. Alin Serafim Ștefănuț.
Merită să intrați și pe Facebook OviDan, pagină de educație, să aflați mult mai multe lucruri decât am putut noi să vă oferim în sinteză...
Ovidiu Dan

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:28:44 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.