Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Un parteneriat universitar pe axa Oradea, Padova, Alicante

Regal cultural european

Un parteneriat universitar pe axa Oradea, Padova, Alicante

Universitatea din Oradea - Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir", în parteneriat cu Universitatea din Alicante (Spania) și Universitatea din Padova (Italia), derulează, între 17 februarie și 11 aprilie 2025, programul mixt intensiv „Teme și metode de cercetare în istorie și filologie". Coordonatorul proiectului este prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș.

Dacă primele luni ale proiectului au fost dedicat dezbaterilor online, luna aprilie promite un adevărat regal cultural, oferit de organizatori în parteneriat cu: Muzeul Țării Crișurilor, Departamentul de Muzică al Facultății de Arte, Teatrul „Regina Maria" din Oradea și Asociația „Gheorghe Șincai" a studenților în Istorie.
La început de aprilie, 36 de invitați, studenți și profesori din Padova și Alicante, găzduiți de Universitatea din Oradea, vor avea parte de un spectacol folcloric, prezentat de Ansamblul Folcloric al Facultății de Arte, dirijor și coordonator conf. univ. dr. Oana Lianu, vor putea să vizioneze și să dezbată docudrama istorică „Avram Iancu, împotriva imperiului" și vor participa la deschiderea oficială a acestui program, eveniment ce va avea loc luni, 7 aprilie 2025, de la ora 12.00, în sala Consiliului de Administrație al Universității din Oradea.
Sala „Transilvania" a Teatrului „Regina Maria" din Oradea va găzdui, în data de 9 aprilie 2025, de la ora 17.00, reprezentația piesei de teatru ,,Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal", de Matei Vișniec, regia Francesc Sanguino, Universitatea din Alicante. Spectacolul se joacă în catalană, fiind subtitrat în limba română. În aceeași zi și în aceeași sală, dar de la ora 19.00, va fi pusă în scenă „Hangiția" lui Carlo Goldoni, în traducerea lui Nicolae Iorga, adaptarea scenică Federico Donatiello, Dan Octavian Cepraga și Iulia Cosma, regia Pierantonio Rizzato, în colaborare cu Alessia Mio de la Universitatea din Padova. O notă de inedit a acestei reprezentanții ține de faptul că ea va fi susținută de studenții Universității din Padova în limba română!
După ce vor descoperi orașul, prin intermediul arhitecturii sale, oaspeții catalani și italieni, împreună cu gazdele de la Universitatea din Oradea, vor participa, joi, 10 aprilie 2025, la lansarea volumului ce dă titlul acestui program mixt intensiv: Teme și metode de cercetare în istorie și filologie/ Themes and Research Methods in the Field of History and Philology, coord. Sorin Șipoș, Gabriel Moisa, Dan Octavian Cepraga și Laura Ardelean, Editura Universității din Oradea și Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Oradea - Cluj-Napoca, 2025. Vor lua cuvântul: prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorector, Universitatea din Oradea, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, decan al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, prof. univ. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu, prorector, Universitatea din Alicante, prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, Universitatea din Padova. Volumul, la fel ca și broșura evenimentului, va fi editat în patru limbi: română, italiană, catalană și engleză.
„Acest eveniment înseamnă strângerea relațiilor de colaborare ale Universității din Oradea prin organizarea unor evenimente didactice, științifice și culturale și este o oportunitate pentru deschiderea de noi direcții de colaborare între cele trei instituții academice din: Spania, Italia și România. Este, pentru noi, ca să spun așa, o vizită de grad zero", a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, principalul organizator al evenimentului.
În cadrul activităților online ale proiectului, prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș a prezentat comunicarea Imaginea românilor în relatările călătorilor străini: metodologia cercetării.
Research Methodology in Translation Studies: Pseudo-Historic Theatre, comunicarea susținută de prof. univ. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu, de la Universidad de Alicante, Spania, poate fi urmărită prin intermediul platformei Zoom, vineri, 14 martie 2025, de la ora 15, prin intermediul linkului:
https://us05web.zoom.us/j/4750724602?pwd=82mPLKNgwg030t7RhTP1mLtd96sxOx.1&omn=81672118112, meeting ID: 475 072 4602, passcode: kcy7V4.
În aceeași zi, dar de la ora 16.00, decanul FIRISPSC, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, va susține, în aula „Nicolae Iorga" conferința cu titlul: Rezistența anticomunistă din Vestul României în primii ani ai instaurării regimului de tip sovietic în România. Evenimentul poate fi urmărit și online prin Zoom:
https://us05web.zoom.us/j/4750724602?pwd=82mPLKNgwg030t7RhTP1mLtd96sxOx.1&omn=81672118112, meeting ID: 475 072 4602, passcode: kcy7V4.
Prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga și dr. Federico Donatiello - de la Universitatea din Padova, vor vorbi despre Primele traduceri românești ale teatrului italian. Prezentarea va avea loc în ziua de 18 martie 2025, de la ora 12.30 (EET), la universitatea italiană, dar poate fi și ea urmărită online prin link Zoom:
https://us05web.zoom.us/j/4750724602?pwd=82mPLKNgwg030t7RhTP1mLtd96sxOx.1&omn=82441523936, meeting ID: 475 072 4602, passcode: kcy7V4. (E.C.)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:29:58 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.