Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Activitate preventivă a polițiștilor din Bihor, pentru siguranța bicicliștilor și pietonilor

La Salonta

Activitate preventivă a polițiștilor din Bihor, pentru siguranța bicicliștilor și pietonilor

Simulări de impact, trasee și lecții interactive, alături de polițiștii rutieri și de la prevenire, din Bihor. Peste 150 de bicicliști și pietoni, implicați într-o activitate de educație rutieră, organizată la Salonta.

Peste 150 de bicicliști și pietoni au participat, la sfârșit de săptămână, în municipiul Salonta, la o amplă activitate de educație rutieră, organizată de polițiștii bihoreni, în scopul prevenirii accidentelor de circulație produse pe fondul indisciplinei pietonale și al abaterilor comise de către bicicliști.
În cadrul activității preventive, care a avut un caracter interactiv și educativ, participanții au parcurs un traseu de aproximativ 6 kilometri, sub îndrumarea și supravegherea atentă a polițiștilor rutieri, ocazie cu care au fost discutate reguli esențiale privind siguranța în trafic și comportamentul preventiv al bicicliștilor.
Un moment de impact l-a constituit folosirea simulatorului de coliziune frontală, care a demonstrat în mod practic importanța purtării centurii de siguranță în cazul unui accident rutier.
Totodată, în cadrul acțiunii, au fost utilizați și ochelarii care simulează efectele consumului de alcool sau droguri, participanții având ocazia să experimenteze, în mod controlat, riscurile generate de conducerea sub influența acestor substanțe.
Pentru cei mici, a fost pus la dispoziție Laboratorul mobil de siguranță rutieră, un spațiu special amenajat, în care copiii au vizionat filme educative cu tematică rutieră și au învățat, prin joc, cum să circule corect și în siguranță.
Ulterior, cei mici au avut ocazia de a experimenta noile reguli de circulație învățate, alături de polițiștii de la prevenire, care i-au îndrumat și le-au explicat practic modul de traversare a carosabilului în siguranță.
Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier, alături de cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și de polițiștii de la Poliția Municipiului Salonta, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii bihoreni le mulțumesc tuturor participanților la activitatea preventivă și reamintesc faptul că siguranța în trafic începe cu responsabilitatea fiecărui participant la circulație.

Trimite email
duminică, 7 decembrie 2025 la 07:11:16 Ora standard a Europei de Est