Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Oradea sărbătorește 106 ani de la instaurarea administrației românești - demonstrație a Gărzii Naționale și invitați speciali

Luni, 21 aprilie,

Oradea sărbătorește 106 ani de la instaurarea administrației românești - demonstrație a Gărzii Naționale și invitați speciali

Primăria Oradea organizează luni, 21 aprilie 2025, o serie de evenimente dedicate aniversării a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, marcând un moment istoric important: intrarea Armatei Române în oraș, în 20 aprilie 1919, și eliberarea Oradiei de sub regimul bolșevic condus de Béla Kun.

Având în vedere necesitățile logistice legate de organizarea ceremonialelor militare, în principal participarea Gărzii Naționale, festivitățile au fost reprogramate pentru luni, 21 aprilie, pentru a asigura desfășurarea evenimentului în cele mai bune condiții.
Un moment deosebit va fi susținut de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul" București, cunoscută drept Garda Națională a României, care revin la Oradea după o pauză de peste 10 ani. Aceștia vor prezenta o demonstrație de mânuire a armelor, tip Drill Team, urmată de un moment artistic al fanfarei militare.
Totodată, ne bucurăm să anunțăm participarea președintelui interimar al României, domnul Ilie Bolojan, fost primar al municipiului Oradea.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:16 Ora de vară a Europei de Est