Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua comunei Cefa,

Sâmbătă, 29 august,

Ziua comunei Cefa,

Fiii comunei Cefa sunt invitați să-și petreacă un weekend special în „familie”, la Cefa, împreună cu cei dragi și apropiați, la sărbătoarea comunei. Invitația este lansată de conducerea comunei (în frunte cu primarul, Dumitru Bărnău și viceprimarul, Mihai Hotea).

 Optând pentru o astfel de variantă, sâmbătă (29 august 2009), veți avea parte de un program special, la cea de-a VI-a ediție a Zilei comunei Cefa.
La ora 10.00, va avea loc deschiderea (pentru o zi) a punctului de frontieră româno-ungară de la Ateaș - Geszt. De la ora 11.00, pe stadion, va începe concursul de atelaje (aflat la cea de-a III-a ediție), care ne va ține în priză până după ora 16.00, când este programată festivitatea de premiere.
 De la 16.30, pe scena serbărilor vor urca: ansamblul de dansuri „Datina” (alcătuit din copii și tineri din Cefa și Inand), ansamblul din Bălnaca (Șuncuiuș), corul pensionarilor și trupa de dans de copii, ambele din Sarkadkeresztur (Ungaria). De la ora 17.30, scena va fi monopolizată de dansatorii și soliștii ansamblului „Crișana” din Oradea, iar de la ora 19.00, veți putea asista la o demonstrație de karate. Cele mai îndrăgite flori ale Bihorului (dansatorii și soliștii ansamblului „Florile Bihorului”) și solistul Alexandru Borz (fiu al satului) vor evolua de la ora 19.20. Recitalul invitaților speciali este programat de la ora 21.00, când vor pune stăpânire pe microfoane: Lucian Drăgan (în două reprize, de la 21.00 la 22.00 și de la 23.20, după focul de artificii, până la ora 24.00) și trupa „Hara” din Cluj-Napoca (de la ora 22.00 la 23.00).
Festivitățile se vor desfășura pe stadion, pe platoul și pe scena din fața Primăriei Cefa. (Ioana C. & Ovi D.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 02:18:44 Ora de vară a Europei de Est