Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua Revistei de cultură ,,Curtea de la Argeș”

Sâmbătă, 10 mai, sărbătorim

Ziua Revistei de cultură ,,Curtea de la Argeș”

A devenit o tradiţie organizarea unei întâlniri a colaboratorilor şi cititorilor revistei, la vreme de primăvară-vară. Anul acesta, Ziua Revistei „Curtea de la Argeş" va fi sâmbătă, 10 mai 2025.

Ca de obicei, vor fi două „sesiuni", (A) prima (de la 10.00 la 13.00) în sala de spectacole a Centrului de Cultură şi Arte (CCA) „George Topîrceanu" din Curtea de Argeş (bd. Basarabilor nr. 59), cu întâlnirea la ora 10.00, la Monumentul lui Eminescu din faţa CCA, (B) a doua („mini-festival de carte", de la 15.00 la 17.00), în Sala de Consiliu a Primăriei Curtea de Argeş (bd. Basarabilor nr. 99), plus (C) o seară festivă (la Hotel Posada din localitate, începând cu ora 19.00).
În prima parte se va reaminti pe scurt istoria celor 15 ani de până acum ai revistei, vor fi prezentaţi oaspeţii (din ţară şi din preajma României), va cânta Maria Gheorghiu, se va reprezenta piesa de teatru „Ana lui Manole" de Sebastian Ungureanu (regizor Gabriel Martin, „spectacol întemeiat pe interpretarea violoncelistului Adrian Naidin" - citat de pe afişul piesei); la partea a doua vor fi prezente edituri şi autori de carte.
Participarea la cele trei momente ale întâlnirii este liberă pentru toţi oaspeţii.
Oaspeţii sunt rugaţi să-şi asigure transportul şi cazarea. Rezervări pot fi făcute - cu o reducere de cost pentru participanţii la întâlnire - la Hotel Posada (rezervari@posada.ro, tel. 0248 721452, bd. Basarabilor nr. 27-29) sau, după dorinţă, în altă parte - cu rugămintea importantă de a-mi comunica, printr-un mesaj la adresa de faţă, dorinţa de a participa la cele trei „secţiuni" (A), (B), (C), pentru a asigura locurile necesare.
Cu o zi înainte, vineri, 9 mai, ora 16.00, la Centrul de Cultură şi Arte, va avea loc vernisajul celei de a doua ediţii a Bienalei de Artă a Oraşului Regal Curtea de Argeş. (Acad. Gheorghe Păun)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 11:36:46 Ora de vară a Europei de Est