Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua porților deschise la creșele din Oradea

Miercuri, 14 mai,

Ziua porților deschise la creșele din Oradea

Pentru a veni în sprijinul părinților care intenționează să își înscrie copiii la una din creșele din Oradea, Direcția de Asistență Socială organizează și anul acesta „Ziua porților deschise" în data de 14 mai, în intervalul orar 14.00 - 18.00.

Astfel, toate cele 15 creșe vor fi deschise vizitatorilor, scopul fiind familiarizarea celor mici cu angajații și spațiile din creșele orădene, fiind și o bună ocazie pentru părinți să afle care sunt serviciile oferite de unitatea de învățământ antepreșcolar Creșa Oradea (îngrijirea, alimentația și educația timpurie a copiilor) în creșa din proximitatea locuinței lor.

„Primii pași ai copiilor într-un colectiv sunt importanți pentru întreaga lor dezvoltare, iar alegerea creșei este o decizie care trebuie făcută cu grijă și încredere. De aceea, prin Ziua porților deschise, invităm părinții să cunoască îndeaproape spațiile, personalul și facilitățile pe care le oferim celor mici cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. Ne dorim ca fiecare familie să simtă că aici găsește un loc sigur, primitor și plin de bucurie pentru începutul acestei etape atât de frumoase din viața copilului", a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
Mai jos găsiți locațiile celor 15 creșe:
Creșa Oradea - str. Onisifor Ghibu, nr. 16
Creșa nr.1 „Dumbrava Minunată" - str. P-ța 1 Decembrie nr.9
Creșa nr.2 „Piciorușe Vesele"- str. Grădinarilor nr.8
Creșa nr.3 „Tărâmul Fermecat" - str. Călugăreni nr.8/A
Creșa nr. 5 „Voinicel" - str. Hațegului, nr.32
Creșa nr. 6 „Căsuța Veseliei" - str. Aluminei, nr.100/A
Creșa nr. 7 „Albă ca Zăpada" - str. Călugăreni, nr.4/A
Creșa nr. 8 „Căsuța Piticilor" - str. 1848, nr.3/B
Creșa nr. 9 „Căsuța din Poieniță" - str. Poieniței, nr. 2/A
Creșa nr.10 „Rază de Soare" - str. Constantin Brâncuși, nr. 12
Creșa nr. 11 „Sf. Iosif" - str. Ion Irimescu nr. 5
Creșa nr.12 „Micul Fluturaș" - str. Poieniței, nr.2/a (etaj)
Creșa nr. 13 „Lizuca și Patrocle" - str. Lavandei, nr. 5A, bl. 7C
Creșa nr. 14 „Micul Prinț" - str. Iuliu Maniu nr. 46
Creșa nr. 15 „Căsuța Prieteniei" - str. General Gheorghe Mărdărescu nr. 12 (Parcul Industrial I)

Vă așteptăm cu drag!

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:35:50 Ora de vară a Europei de Est