Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Al 3-lea Congres al Societății Române de Apiterapie Fitoterapie și Aromaterapie

În perioada 16-19 mai 2025, organizăm, la București și on-line,

Al 3-lea Congres al Societății Române de Apiterapie Fitoterapie și Aromaterapie

Aflăm de la secretarul S.R.A.F.A., domnul Ioan-Liviu Borza, că ,,Anul acesta organizăm congresul S.R.A.F.A. împreună cu Congresul Federației Internaționale de Apiterapie"...

Așadar, evenimentul anului pentru S.R.A.F.A. se apropie. Ne pregătim să îl întâmpinăm frumos și cu multă prețuire.
Al 3-lea Congres al Societății Române de Apiterapie Fitoterapie și Aromaterapie se va desfășura împreună cu al 5-lea Congres al Federației Internaționale de Apiterapie, la Hotel Pullman București și on-line, în perioada 16-19 mai 2025.
,,Timp de patru zile, medici, farmaciști, apicultori, psihoterapeuți, biologi, educatori și cercetători vor lua parte la prezentări științifice, paneluri și ateliere practice ce abordează cele mai noi descoperiri din domeniul apiterapiei, fitoterapiei și aromaterapiei. Aceste ramuri ale medicinei complementare continuă să câștige teren și validare în lumea științifică, datorită eficienței dovedite în numeroase aplicații terapeutice", a precizat Ioan-Liviu Borza, secretarul S.R.A.F.A.
Un program bogat și diversificat
Congresul se desfășoară după următorul program:
16-18 mai: prezentări și sesiuni științifice
18 mai (după-amiază): excursie tematică post-Congres
19 mai: ateliere practice post-Congres
Limba oficială a evenimentului este româna, dar sesiunile vor beneficia de traducere și în engleză, franceză, germană și spaniolă, după necesități.
Această ediție continuă tradiția organizării hibride, inițiată în 2023, când a avut loc primul congres S.R.A.F.A. la București, urmat de o ediție internațională la Constanța în 2024 și de simpozionul de la Cluj-Napoca din 2023.
Cine poate participa?
S.R.A.F.A. este o comunitate multidisciplinară care reunește: medici (cu sau fără atestat în apiterapie, fitoterapie și aromaterapie), farmaciști, apicultori și specialiști în produse apicole, cercetători și biologi, psihoterapeuți, educatori și alți profesioniști.
Înscrierea la congres se poate realiza on-line, pe site-ul oficial S.R.A.F.A., la secțiunea „Evenimente", alegând „Congres III SRAFA și Congres V IFA" și completând formularul de participare.
De ce este important acest eveniment?
Apiterapia, fitoterapia și aromaterapia sunt domenii ce valorifică puterea naturii în sprijinul sănătății. De la miere și propolis, la plante medicinale și uleiuri esențiale, toate acestea sunt astăzi susținute de studii științifice riguroase și aplicate în tratamente complementare sau preventive.
Cererea tot mai mare pentru produse naturale și pentru expertiza specialiștilor din aceste domenii confirmă interesul publicului și al industriei pentru soluții mai prietenoase cu organismul.
Pentru mai multe informații și înscrieri, accesați site-ul oficial al Societății Române de Apiterapie, Fitoterapie și Aromaterapie, aici.
Ioan-Liviu Borza,
secretarul S.R.A.F.A.
 
În foto: trei imagini (de la cel de-al II-lea Congres), alături de poza secretarului Ioan-Liviu Borza

Trimite email
sâmbătă, 26 septembrie 2026 la 07:52:20 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...