Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Simpozion dedicat Zilei Europei, Zilei Victoriei și Zilei Independenței României

Vineri, 9 Mai, în Sala Mare a Primăriei Oradea

Simpozion dedicat Zilei Europei, Zilei Victoriei și Zilei Independenței României

Vineri, 9 mai 2025, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea, a avut loc un simpozion aniversar cu o puternică încărcătură istorică, organizat de Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „General Traian Moșoiu" - Filiala Bihor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Batalionul 54 Comunicații și Tehnologia Informației, Centrul Militar Județean Bihor, Cercul Militar Oradea, ANVR - Filiala Bihor, ANCE Regina Maria - Filiala Bihor, Universitatea Agora din Oradea, Liceul de Arte, precum și Școala Gimnazială din Hidișelu de Sus.

Evenimentul a fost dedicat triplei semnificații istorice a începutului de mai:
9 Mai 1945 - Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial
9 Mai 1950 - Ziua Europei, simbol al unității și păcii;
10 Mai 1877 - Ziua Independenței României, declarată oficială prin Legea 189/2021.
Simpozionul a reunit elevi, studenți, cadre didactice și universitare, cadre militare active și în rezervă, alături de cetățeni ai municipiului Oradea, într-un moment de reflecție asupra trecutului și valorilor fundamentale ale națiunii și ale Europei unite.
În cadrul evenimentului au fost susținute prezentări cu tematică istorică, precum și un material dedicat războiului din Ucraina - un conflict contemporan care ne reamintește cât de fragilă este pacea și cât de importantă este solidaritatea între națiuni. Totodată, a fost marcat și centenarul ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza", un reper de tradiție și continuitate în rândul structurilor de apărare ale țării.
La finalul simpozionului, cei prezenți s-au bucurat de un moment artistic susținut de taraful de muzică populară al Liceului de Arte și de Grupul folcloric „Florile Hidișelului" al Școlii Gimnaziale din Hidișelu de Sus, care au adus în prim-plan frumusețea tradițiilor românești.
Primăria Oradea mulțumește tuturor partenerilor, organizatorilor și participanților pentru implicare și interesul arătat față de valorile naționale și europene, reafirmând angajamentul orașului nostru de a promova educația civică, respectul față de istorie și apartenența la marea familie europeană.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:28 Ora de vară a Europei de Est