Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Peste 600 de copii au participat la concursul ,,Cupa curățeniei în Bihor”

În cadrul campania ,,Luna curățeniei în Bihor”, ediția a V-a,

Peste 600 de copii au participat la concursul ,,Cupa curățeniei în Bihor”

În ultimele două săptămâni s-au desfășurat zeci de meciuri de fotbal și acțiuni de igienizare în cadrul concursului ,,Cupa curățeniei în Bihor". Concursul face parte din campania ,,Luna curățeniei în Bihor", ediția a V-a și a fost organizat, în parteneriat, de Consiliul Județean Bihor, Asociația Județeană de Fotbal (A.J.F.) Bihor, Ecolect Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Concursul s-a adresat echipelor de fotbal pentru copii, constituite la nivelul județului și înregistrate la A.J.F. Bihor.
Echipele au trebuit să îndeplinească două condiții în concurs: să se implice în cel puțin o acțiune de igienizare şi să participe la meciurile de fotbal din turneu.
Primele meciuri s-au disputat sâmbătă, 17 mai, iar următoarele în 24 mai, pe șapte terenuri de sport din Oradea, Beiuș, Salonta, Aleșd, Valea lui Mihai, Sânmartin și Mădăras.
La finalul meciurilor, copiii au fost premiați de Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan, vicepreședintele Consiliului, Daniel Pop, consilier județean și Zeno Bundea, președintele A.J.F. Bihor. Fiecare echipă înscrisă în turneu a fost recompensată cu un voucher de 1.500 lei, utilizabil pentru achiziţia de echipamente, materiale sportive sau alte resurse necesare echipei.
            Totodată, fiecare elev participant a primit o diplomă și o medalie.
La meciuri au participat 41 de echipe: Viitorul Oradea, Juniorul Oradea, N.A.C. Oradea, Zenit Oradea, Luceafărul Oradea, United Bihor, C.S.M. Oradea, Atletico Oradea, Rapid-Crișul Oradea, L.P.S. Bihorul Oradea, Unirea Valea lui Mihai, C.S. Diosig, A.C.S. Suplac, Viitorul Marghita, Crișul Aleșd, Loca din Țețchea, Foresta Tileagd, Viitorul Bratca, C.S. Oșorhei, C.S. Vadu Crișului, F.C. Bihor Oradea, Dinamic Oradea, Liberty Oradea, Lotus Băile Felix, Transilvania Oradea, Universitatea Oradea, C.S. Bihorul Beiuș, C.S.O. Ștei, Izvorul Cociuba Mare, Unirea Roșia, Viitorul Beiuș, Viitorul Mădăras, C.A.O., Viitorul Borș, Juventus Oradea, Crișul Sântandrei, C.S.M. Olimpia Salonta, Victoria Avram Iancu, A.S. Olcea, Voința Cheresig, Crișana Oradea.
Finanţarea turneului şi plata voucherelor s-a realizat prin fondurile alocate de Ecolect Bihor, în timp ce Asociaţia Judeţeană de Fotbal s-a ocupat de organizarea sportivă, arbitrajul partidelor şi selectarea terenurilor potrivite pentru disputarea meciurilor.
În cadrul campaniei ,,Luna curățeniei în Bihor" se desfășoară și concursul ,,Bihor Curat", care se adresează elevilor înscriși în clasele 0 (pregătitoare) - XII în școlile din Bihor.
În acest concurs elevii au de parcurs patru etape:
(1) participarea la o ștafetă sportivă organizată în școala unde învață,
(2) participarea la cel puțin o acțiune de igienizare,
(3) adoptarea unui spațiu verde pentru protejarea și studierea florei și faunei
(4) completarea unei fișe de evaluare.
La final, pe baza informațiilor transmise de fiecare școală, se va realiza o tragere la sorți. Vor fi acordate 252 de premii în valoare de 500 de lei fiecare, sub formă de voucher la un magazin cu articole sportive.
Ambele concursuri încurajează un comportament civic în rândul copiilor, cu grijă față de natură și față de ei înșiși, prin mișcare.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 06:43:57 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00