Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Cu mic cu mare la școală, alături de dascăli

Miercuri, la Școala din Avram Iancu

Cu mic cu mare la școală, alături de dascăli

În comuna Avram Iancu, vorbim despre școala nouă și școala veche, clădirea nouă și clădirea veche... „La Avram Iancu, ambele clădiri par noi, deși una este construită în 1938, iar cealaltă, în 1964. Clădirea veche a fost renovată din temelii, iar la Tămașda, s-a construit școală nouă, nu departe de clădirea veche”, a ținut să ne precizeze directorul școlii coordonatoare, inst. Teodora Marți.

 Miercuri dimineața (2 septembrie 2009), în cele două corpuri de clădire ale Școlii cu clasele I-VIII din localitatea Avram Iancu, dascălii erau în sălile de clasă și pe coridoare, la aranjarea sălilor și coridoarelor. În sprijinul lor au sărit și cei mici (Antonia Hulber - viitoare școlăriță, Corina Coste, Georgiana Ciuciu, Roxana Fodor, Anamaria Burda). Până și Claudiu Ianis Lup (în vârstă de trei luni) a ținut să vină să vadă cum o ajută copiii pe mama sa (profesoara de matematică, Lup Codruța). În clădirea veche, renovată din temelii, vorba doamnei director, le-am găsit în sălile de clasă pe învățătoarele inst. Doina Blaj și Nicoleta Șule. Își revizuiau și aranjau planșele, dulapul și manualele. În clădirea principală (a gimnaziștilor), se lucra pe mai multe fronturi și cu efective sporite. Femeile de serviciu (Florica Buzgău și Maria Pruncuț, monitorizate de micuța Antonia Hulber) acționau pe coridoare, profesoara de matematică, în sala de clasă, ajutată de un „pluton” de eleve, profesoara de franceză (Raluca Herdean), în cabinetul său, secretara (Georgeta Haiduc), ba la calculator, ba pe scară, la pavoazare, alături de înv. Ana Cotro... La grădinița reabilitată, suverană era educatoarea Monica Dănceanu. În noua clădire a școlii din Tămașda, i-am cunoscut pe Grațiela Pop – profesorul coordonator, Viorica Faur (femeia de serviciu) și Petru Ciucla (îngrijitorul). „La Tămașda, ca și la Avram Iancu, mulți dascăli sunt pe teren, la recensământul copiilor mici, a ținut să ne informeze directorul coordonator. În această sală, în luna august (toată luna), s-a desfășurat „Grădinița de vară” pentru copiii romi, acțiune organizată în colaborare cu fundația „Ruhama”. Activitățile au fost ținute de înv. Florica Pop (timp de două săptămâni) și de educatoarea Augustina Chirodea (tot două săptămâni), având, zilnic, câte 20 de copii. Aici, sunt expuse  cele mai reușite lucrări realizate de copii”.
Să mai spunem faptul că școala din centrul de comună și-a îmbogățit zestrea materială cu o sală și un teren de sport, care urmează să fie inaugurate în 14 septembrie, de către primarul Teodor Matica, primar care pune la dispoziția școlii o mașină pentru transportul elevilor din Ant la școala din centru, până se va obține un microbuz școlar.
„Proiectul s-a încheiat, dar colaborarea și prietenia au rămas și vor dăinui”
La nivelul școlilor din comuna Avram Iancu, s-a ordonat reducerea a două norme didactice. Directorul a rezolvat situația comasând efectivele de elevi din două clase paralele (de-a II-a) și distribuind orele de educație fizică de la ciclul primar la învățătorii claselor. Învățătoarea disponibilizată de la clasa a II-a, având dublă specializare, va trece la grădiniță, pe post de educatoare, înlocuind astfel un suplinitor.
La capitolul proiecte școlare, doamna director s-a referit la cele două proiecte care vor continua și în acest an școlar, „Să ne cunoaștem mai bine”, un proiect educațional între Grădinița din Tămașda și structura „Ursuleț” a Grădiniței „Toldi” din Salonta, derulat de educatoarele Liliana Guiaș (din Tămașda) și Lenuța Beltechi (din Salonta). Tot pe durata a doi ani școlari se derulează și proiectul educațional în partenerit cu primăria comunei Avram Iancu, proiect cu tema „Împreună, să cunoaștem Europa!”
Cel de-al treilea proiect a fost finalizat în luna martie de către învățătoarele inst. Ana Goina, Doina Blaj și Nicoleta Șule, un proiect internațional, intitulat „Datini, tradiții și obiceiuri românești”, derulat în parteneriat cu dascăli de la Școala Bilingvă din Micherechi (Ungaria). „Proiectul s-a încheiat, dar colaborarea și prietenia au rămas și vor dăinui”, a ținut să ne asigure doamna director, Teodora Marți. (Ov. DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Cu mic cu mare la școală, alături de dascăli.

Trimite email
luni, 16 noiembrie 2026 la 00:29:17 Ora standard a Europei de Est