Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Elevii clasei I B de la Școala Gimnazială ,,Dacia” ne încântă cu rezultatele lor la început de drum!

Mici, dar vrednici!

Elevii clasei I B de la Școala Gimnazială ,,Dacia” ne încântă cu rezultatele lor la început de drum!

Elevii doamnei profesor Diana-Laura Alb de la Școala Gimnazială ,,Dacia" din Oradea și-au dovedit istețimea minții în confruntările pe care le-au avut pe tot parcursul anului școlar, în primul rând, fiecare cu sine pentru autodepășire, pentru a-și demonstra sieși că e bun, muncitor și silitor, ascultător și vrednic de laudă pentru rezultatele obținute.

Concursul Comper - Limba și Literatura Română - etapa I
Premiul I
Avramescu Andrei, Banto David, Bodog Elias, Buzilă Nikolas, Cojocaru David, Coraș Anastasia, Corb Sofia, Dragoș Stanislav, Giurgelea Rareș, Indrei Matei, Jurca Ana, Lucaci Șerban, Mascaș Ana, Mihuț Damian, Neama Andrei, Nistor Ștefania, Perț Matei, Purtan Alexia, Silaghi Răzvan, Știube Teodora, Szoke Sara, Văcăruși Alexandru
 
Concursul Comper - Limba și Literatura Română - etapa a II-a
Premiul I
Coraș Anastasia, Corb Sofia, Indrei Matei, Jurca Ana, Mascaș Ana, Nistor Ștefania, Banto David, Purtan Alexia, Szoke Sara, Silaghi Răzvan, Știube Teodora,
Premiul II
Avramescu Andrei, Bodog Elias, Buzilă Nikolas, Perț Matei, Sas Bogdan, Lucaci Șerban, Mihuț Damian, Dragoș Stanislav,
Premiul III
Alzaid Carolina, Giurgelea Rareș, Văcăruși Alexandru
Mențiune
Neama Andrei
 
Concursul Comper - Limba și Literatura Română - etapa națională
Premiul I
Coraș Anastasia, Corb Sofia, Indrei Matei, Jurca Ana, Purtan Alexia, Nistor Ștefania
Premiul II
Banto David, Mascaș Ana, Silaghi Răzvan, Știube Teodora, Szoke Sara
 
Comper - Matematică - etapa I
Premiul I
Avramescu Andrei, Banto David, Bodog Elias, Buzilă Nikolas, Coraș Anastasia, Corb Sofia, Giurgelea Rareș, Indrei Matei, Jurca Ana, Lucaci Șerban, Mascaș Ana, Mihuț Damian, Nistor Ștefania, Perț Matei, Purtan Alexia, Silaghi Răzvan,Știube Teodora
Premiul II
Dragoș Stanislav
Premiul III
Văcăruși Alexandru, Neama Andrei, Cojocaru David
Mențiune
Alzaid Carolina
 
Comper - Matematică - etapa a II-a
Premiul I
Avramescu Andrei, Banto David, Buzilă Nikolas, Coraș Anastasia, Corb Sofia, Indrei Matei, Jurca Ana, Lucaci Șerban, Mascaș Ana, Nistor Ștefania, Perț Matei, Purtan Alexia, Silaghi Răzvan, Știube Teodora, Szoke Sara, Dragoș Stanislav
Premiul III
Mihuț Damian, Giurgelea Rareș, Bodog Elias
Mențiune
Alzaid Carolina ,Văcăruși Alexandru, Neama Andrei
 
Comper Matematică - etapa națională
Premiul I
Buzilă Nikolas, Coraș Anastasia, Corb Sofia, Indrei Matei, Jurca Ana, Lucaci Șerban, Mascaș Ana, Nistor Ștefania, Perț Matei, Purtan Alexia, Silaghi Răzvan
Premiul II
Banto David
Premiul III
Avramescu Andrei, Știube Teodora
 
Concursul Gazeta Matematică
Etapa I
Premiul de excelență
Avramescu Andrei, Corb Sofia, Silaghi Răzvan, Mihuț Damian, Mascaș Ana, Nistor Ștefania, Perț Matei, Purtan Alexia, Sas Bogdan, Jurca Ana, Indrei Matei, Lucaci Șerban
Premiul I
Buzilă Nikolas
Premiul II
Bodog Elias, Coraș Anastasia, Dragoș Stanislav, Știube Teodora
Premiul III
Giurgelea Rareș
Mențiune
Banto David, Gănceanu Alexandru, Neama Andrei
 
Concursul Gazeta Matematică
Etapa a II-a
Premiul de excelență
Corb Sofia, Coraș Anastasia, Indrei Matei, Nistor Ștefania, Purtan Alexia, Știube Teodora
Premiul I
Avramesc Andrei, Silaghi Răzvan, Mihuț Damian, Dragoș Stanislav, Buzilă Nikolas, Lucaci Șerban, Jurca Ana, Banto David
Premiul II
Mascaș Ana, Szoke Sara
Premiul III
Bodog David, Cojocaru David
 
Concursul Gazeta Matematică
Etapa finală
Premiul I
Corb Sofia, Coraș Anastasia, Nistor Ștefania, Perț Matei, Purtan Alexia
Premiul II
Indrei Matei, Jurca Ana
Premiul III
Avramescu Andrei, Buzilă Nikolas, Dragoș Stanislav, Lucaci Șerban, Mihuț Damian, Mascaș Ana, Sas Bogdan, Știube Teodora, Silaghi Răzvan.
Rezultatele vorbesc, iar copiii și doamna profesor sunt bucuroși de reușitele lor la sfârșitul clasei întâi.
Felicitări, dragi copii!
Felicitări, doamnă profesor cu dragoste Diana-Laura Alb!
(OviDan)

Trimite email
marți, 26 mai 2026 la 03:56:28 Ora de vară a Europei de Est