Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Expoziţie de artă naivă la Sinagoga Neologă Sion

Prima dragoste. Dragostea, mai întâi.

Expoziţie de artă naivă la Sinagoga Neologă Sion

Continuând seria manifestărilor culturale organizate de peste un deceniu în Oradea, Asociaţia Artiştilor Naivi din România aduce anul acesta, la Sinagoga Neologă Sion, o expoziţie de artă naivă intitulată ,,First love. Love, first", a unei pictoriţe cu o viziune aparte asupra artei naive contemporane.

Într-o lume marcată de iluzia progresului și pierderea sacrului, pînzele Luciei Conţan devin un spațiu simbolic al reîntoarcerii la nevinovăție, speranță și lumină. Picturile sugerează o traversare, un pod între cotidian și divin, prin care privitorul este invitat să redescopere bucuria simplă de a fi. Paradisul posibil, copilăria, devine credibil în creaţiile artistei, în sensul... curățeniei, nevinovăției și frumuseții, care odată depășite ca vârstă sînt privite nu prin prisma unui regret, ci ca un rai încă existent, ca zonă spirituală a iubirii universale. Sub această formă de perfecțiune redată de pînzele Luciei Conţan, raiul pare posibil chiar în această lume !
Lucia Conțan s-a născut la Fălticeni (Suceava). După ce urmează cursurile Facultății de Tehnologia și Chimia Textilelor din Iași, face primii paşi în pictură îndrumată de profesorii Cecilia Vagner și Gabriel Baban. Sub îndrumarea artistului plastic Ștefan Hrișcă termină, încă din anii liceului, Școala Populară de Artă, secția pictură. Părinții îi susțin pasiunea pentru artă, dar nu sînt de acord cu dorința ei de a face studii superioare în domeniul artelor plastice. Pentru a fi cît mai aproape de desen și a-și urma visul, Lucia Conţan urmează cursurile de design vestimentar din cadrul facultății absolvite. Experimentează, de-a lungul timpului, mai multe stiluri şi tehnici, de la pictura în acuarelă, la grafică, pictura pe sticlă, vitralii și pictura pe suprafețe foarte mari. I-a îndrumat timp de 40 de ani pe elevii care au învățat desen, design vestimentar dar și tehnici de coasere și artă textilă. Este pasionată de desen, artă textilă și confecționarea păpușilor textile. De curînd o nouă etapă își face loc în viața Luciei Conțan. Se dedică studiului și picturii naive româneşti pentru care are o înclinație încă din anii de liceu dar și unor minunate cărți pentru copii, pe care nu numai că le ilustrează dar le şi scrie! Participă în fiecare an la Festivalul Naţional de Artă Naivă de la Oradea, main event-ul artei naive contemporane româneşti.
Expoziţia First love. Love, first, va avea vernisajul joi, 3 iulie, ora 17.30, în spaţiul cultural de la Sinagoga Neologă Sion, în prezenţa autoarei. Expoziţia este cu vînzare şi va sta pe simeze până în 30 iulie. Vor urma şi alte manifestări în parteneriat cu Primăria Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, Visit Oradea, Centrul de Cultură al judeţului Bihor şi Oradea Heritage.
Asociaţia Artiştilor Naivi din România, organizaţie cu serioase iniţiative de proiecte culturale, este o organizaţie profesională unică în România, iar expoziţia găzduită de Sinagoga Neologă Sion face parte dintr-un amplu proiect de popularizare a artei. Scopul Asociaţiei este să încurajeze, să susţină, să promoveze şi să descopere arta contemporană românească ce oferă garanţia autenticităţii, să cultivăm artiştii cu spirit novator, fie ei emergenţi sau consacraţi, să contribuim la ceea ce mîine se va numi patrimoniu.
Mircea Stroe

Trimite email
sâmbătă, 26 septembrie 2026 la 07:52:36 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...